
kanald.ro
Actualitate
Au trecut patru luni de la tragicul incendiu din spitalul din Piatra Neamț de unde medicul a încercat să-și salveze pacienții.
Au trecut patru luni de la tragicul incendiu de la Spitalul Județean Piatra Neamț care a izbucnit chiar pe secția de Terapie Intensivă, unde erau intubați mai mulți pacienți care aveau probleme respiratori ca urmare a infecției cu virusul SARS-CoV-2. Zece bolnavi au murit în incendiu, iar alți șase au fost transportați de urgență la alte unități medicale, dintre aceștia cinci s-au stins din viață și doar unul a reușit să învingă moartea, deși medicii nu i-au dat inițial prea multe șanse de reușită.
În încercarea de a-și salva pacienții, Cătălin Denciu a intrat în flăcări, iar de acolo a ieșit cu arsuri pe 70% din suprafața corpului, fiind în stare gravă, după ce cobinezonul său a luat foc. Acesta a fost transportat de urgență în Belgia pentru a primi îngrijiri de specialitate, pentru că sistemul medical din România nu este capabil să îngrijească pacienți cu arsuri atât de grave.
Medicul-erou a fost internat la Spitalul Militar „Regina Astrid” din Belgia, unde a fost supus la mai multe intevenții chirurgicale. Medicii au fost nevoiți să-i reconstruiască înclusiv un picior și au făcut-o cu brio. Starea sa de sănătate a fost instabilă, dar vin vești bune acum din țara care l-a tratat pe Cătălin Denciu.
Acesta a depășit orice pericol, iar acum poate începe procesul de recuperare. Starea sa de sănătate se îmbunătățește pe zi ce trece și este pe deplin mulțumit de modul în care a fost îngrijit de cadrele medicale belgiene. În prezent se simte bine, a început să meargă pe propriile picioare, ba chiar merge pe bicicleta, probabil medicinală, însă are dificultăți în a-și îndrepta coatele, însă este optimist că se va recupera complet!
„Îmi amintesc că m-am trezit în terapie intensivă. Acolo am fost îngrijit de asistenți medicali și kinetoterapeuți. Pe 20 ianuarie am fost transferat la unitatea de îngrijire medie. Am reușit treptat să mă mișc și să merg din nou. Astăzi pot deja să merg cu bicicleta. Îndoirea brațelor este încă dificilă, așa că urmez o mulțime de ședințe cu kinetoterapeuții și terapeutul ocupațional pentru a învăța să mișc coatele din nou. Reabilitarea este departe de a se termina, dar știu că trebuie să dau totul pentru a mă simți din nou mai bine.
O fostă pacientă a lui Cătălin Denciu, a povestit cum l-a cunoscut pe pe acesta și cum a impresionat-o prin empatia sa și prin profesionalism cu care ăși executa meseria.
Citeste si: Cătălin Denciu, medicul erou din incendiul de la Spitalul din Piatra Neamț, a fost detubat
„Eram timorată, dar el m-a pregătit. Mi-a dat putere, curaj, m-au impresionat calmul, căldura, profesionalismul, atenția cu care mi-a spus acele cuvinte.
La trezire mi-a fost alături, la fel de grijuliu, cald. Nu pot spune că l-am cunoscut bine, l-am văzut doar atunci, dar m-au impresionat căldura din voce, finețea, omenia din comunicare, dorința lui de stabili o legătură prietenească. Auzind de tragedia care s-a întâmplat m-am tulburat foarte mult. Nu m-a surprins atitudinea sa umană, curajoasă, pur creștinească până la urmă de a-și pune viața în pericol pentru aproapele său”, a mărturisit Daniela Iacob, o fostă pacientă a medicului.