
kanald.ro
Mircea Eremia și Maria Lungu
Vedete
Prima reacție a lui Mircea Eremia după ce a văzut-o pe Maria Lungu, fosta lui iubită, din nou la TV.
Vestea că Maria Lungu, fosta lui iubită, a revenit la TV a ajuns și la urechile lui Mircea Eremia. Iată ce a spus fratele Alinei Eremia despre decizia blondinei de a participa la emisiune!
După ce a fost eliminată de la "Puterea Dragostei", Maria Lungu și-a refăcut viața alături de fratele Alinei Eremia. Povestea lor nu a durat, însă, prea mult, iar după câteva luni au decis să pună punct relației. Se pare, totuși, că nu există resentimente între ei.
Deși recunoaște că nu a mai ținut legătura cu fosta iubită, Mircea Eremia a ținut să-i ureze baftă blondinei în competiție, după ce a aflat că participă la o nouă emisiune: "Noi nu mai vorbim de multă vreme.
Mircea Eremia și Maria Lungu
Mircea Eremia susține că și el și-ar dori să participe la un asemenea show, în viitorul apropiat.
Fratele Alinei Eremia consideră că ar putea face față cu brio provocărilor: "Eu mi-aș dori să particip. Sunt un om care reușește să treacă repede peste orice frică, sunt destul de cerebral ca să pot depăși orice obstacol când mă concentrez. Ca să înțelegi cum funcționez, mie, de exemplu, îmi era frică de înălțime.Citește și: Cine este Maria Lungu. Fosta iubită a lui Mircea Eremia a fost finalistă la „Puterea dragostei”
Chiar și așa, am sărit de două ori cu parașuta. Reușesc imediat să mă obișnuiesc cu toate fobiile. E clar că există frici când vine vorba de un astfel de concurs… Acolo unde e frică, trebuie să existe și control asupra fricii. Cât despre foame, cred că aș fi câteva zile nervos până m-aș obișnui.", a mai spus Mircea Eremia, pentru sursa citată.
Mircea Eremia