
kanald.ro
Marina, fetița care a supraviețuit în urma accidentului de pe Bulevardul Laminorului
Actualitate
Fetița care a supraviețuit accidentului de pe Laminorului i-a dat drumul la mână prietenei sale în ultima clipă.
Marina, cea de-a doua fetiță lovită pe trecea de pietoni de mașina poliției, a fost audiată pentru prima oară de către anchetatori. Potrivit unor surse judiciare, citate de gândul.ro, minora a povestit că a reușit să scape cu viață în ultimul moment, căci a realizat că nu vor avea timp să traverseze și i-a dat drumul la mână Raisei pe trecerea de pietoni.
Marina ar fi povestit, potrivit sursei amintite, că la scurt timp după ce ea și Raisa au pus piciorul pe trecere a realizat faptul că nu vor avea timp să traverseze, pentru că mașina nu avea intenția să oprească.
Adrian Cuculis, avocatul familiei, a declarat că fetițele au avut acea reacție de a fugi din cauză că se așteptau ca autospeciala să frâneze: "A spus (n.r. Marina) că pur și simplu ele se așteptau ca mașina să frâneze, o văzuseră la distanță, se așteptau să frâneze și tocmai de aceea acea fugă pe care am văzut-o cu toții pe camerele de luat vederi din intersecția respectivă. De asta au luat-o la fugă, pentru că surprinderea lor a fost că mașina nu se oprea, deși ar fi trebuit să se oprească.", a dezvăluit Cuculis, pentru impact.ro.
Momentul în care fetele traversează, suprins pe camerele de supraveghere
Fetița care a supraviețuit în urma accidentului de pe Bulevardul Laminorului ar fi precizat la audiere, conform spuselor avocatului, că mașina poliției nu avea niciun semnal în funcțiune la momentul tragediei: "A văzut mașina poliției în depărtare și că nu avea nicio rampă pornită. Apare prima minciună din declarația lui.", a mai spus Adrian Cuculis, pentru antena3.ro.