
kanald.ro
Sport
Unul dintre cei mai promiţători jucători din România va juca în liga a doua din Franţa. Hagi s-a înţeles deja cu francezii asupra sumei de transfer.
Alexi Pitu a impresionat la Farul în acest sezon, reuşind să marcheze cinci goluri şi să ofere cinci pase decisive şi a fost urmărit de mai multe cluburi importante. Însă cel mai promiţător talent din lotul lui Hagi nu va prinde un transfer într-un campionat de top din Europa, ci în liga a doua din Franţa.
Bordeaux este echipa care îl transferă pe Alexi Pitu, de la Farul.
"Vă dau în premieră, azi noapte Gică Hagi l-a vândut pe Alexi Pitu la Girondins Bordeaux. Nu ştia nici musca, nicio albină şi vii tu cu telefonul ăsta, să îţi dau o veste în premieră. Am tratat cu Gică toată noaptea, până la ora 04:00. O echipă care a avut probleme financiare, care a avut o gaură de 80-90 de milioane de euro. O echipă emblematică din fotbalul francez. Sunt acum pe locul doi după Le Havre şi încearcă să reintre în Ligue 1, unde le-a fost locul întotdeauna.
Noi l-am propus pe Pitu, mai ales că e machedon de-ai mei. I-am lăsat pe ai mei să facă actele. Cei de la Bordeaux se vor întoarce în noaptea asta, jucătorul pleacă mâine (n.r. miercuri) cu Zoli (n.r. Zoltan Iasko), cu cei de la firmă, cu tatăl său. Vor sta 4-5 zile acolo până când jucătorul va semna contractul. Dar e deja bătută în cuie. Şi pentru club şi pentru jucător. Este vorba de un contract pe patru ani şi jumătate şi opţiune pe încă un an", a spus Ioan Becali pentru Fanatik.
Bordeaux nu a fost singura echipă care l-a dorit pe Alexi Pitu în această perioadă. S-a scris şi despre un interes al lui Rangers pentru puştiul de 20 de ani, însă până la urmă, Pitu şi Ianis Hagi nu au mai devenit colegi, pentru că Bordeaux s-a mişcat mai repede decât gruprea din Scoţia.
5 goluri şi 5 pase de gol a reuşit Alexi Pitu în acest sezon din SuperLiga, în 20 de partide. Mijlocaşul a fost crescut la Academia Hagi, iar la Farul a debutat în 2018, când avea doar 16 ani.