kanald.ro
Vedete
Imagini de senzație cu Bianca Drăgușanu, de la nunta Mariei Constantin! Mulți au crezut că diva este, de fapt, mireasa, îmbrăcată în rochia albă
Bianca Drăgușanu a furat toate privirile la nunta Mariei Constantin!
Cu numai o zi în urmă, a avut loc nunta Mariei Constantin și a lui Robert Stoica, una cu totul diferită față de nunțile obișnuite prin faptul că cei doi miri și-au setat un dress code, și anume acela ca toată lumea să vină îmbrăcată în alb, din cap până în picioare. Zis și făcut! Printre invitații de seamă ai petrecerii s-au numărat și Bianca Drăgușanu și partenerul său, moment în care diva a atras toate privirile la eveniment. După ținută și după întreg look-ul, foarte bine ales, s-ar putea crede cu ușurință că ea este mireasa!
Bianca Drăgușanu nu a avut o singură rochie, ci două, pe care le-a îmbrăcat, arătându-le admiratorilor săi că sunt creație proprie, realizate în atelierul său. În cazul primei ținute, diva a optat pentru o rochie albă din dantelă, lungă, cu trenă și, bineînțeles, cu un decolteu foarte generos. Cea de-a doua rochie s-a diferențiat de prima prin prisma lungimii, aceasta fiind mai scurtă decât inițiala.
Unul dintre avantajele cu care trăiește Bianca Drăgușanu este faptul că, oricând își dorește, își poate crea rochiile visurilor sale, dar și ale clientelor care îi trec pragul.
Maria Constantin și Robert Stoica s-au căsătorit
Pe data de 4 august 2023, Maria Constantin și Robert Stoica au petrecut alături de invitați, după ce în urmă cu o săptămână și-au unit destinele în fața ofițerului de stare civilă, dar și în fața lui Dumnezeu. Artista și-a dorit o nuntă atipică, care să fie, de fapt, mai mult o petrecere decât o nuntă în sine. Invitații, cu toții îmbrăcați în alb, s-a distrat de minune la evenimentul organizat în aer liber, lângă o piscină.
„Ne-am dorit foarte mult una în care să putem să ne desfășurăm activitatea în aer liber. O să fie foarte frumos(...) Este o petrecere, nu o considerăm ca pe o nuntă, nu o luăm și o tratăm ca pe o nuntă.
Tocmai de aceea au și acceptat propunerea din partea mea ca toată lumea să fie îmbrăcată în alb, la fel ca mine, la fel ca viitorul meu soț. Ne dorim un party, de fapt, nu neapărat o nuntă” , spunea Maria Constantin.