Un incendiu puternic a izbucnit într-un apartament din Galați, din cauza unei lumânări pe care o bătrână a uitat-o aprinsă.
incendiu
Incendiu puternic în Galați
O bătrânică de 91 de ani din Galați a suferit o intoxicație cu fum și un atac de panică, după ce un incendiu puternic a izbucnit în apartamentul acesteia, din cauza unei lumânări pe care femeia a uitat-o aprinsă și amplasată lângă elemente combustibile de mobilier.
În urma incendiului au ars un dulap și circa 20 de kg de textile. Proprietara apartamentului a primit îngrijiri medicale, însă nu a fost necesară transportarea la spital.
Au intervenit 3 echipaje de stingere cu autoscară și un echipaj SMURD.
„Victima, o femeie de 91 de ani, a suferit intoxicație cu fum și atac de panică. Bătrâna a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD și a rămas la domiciliu.
Nu au fost evacuate persoane din bloc. Cauza probabilă a incendiului, o lumânare nesupravegheată amplasată lângă elemente combustibile de mobilier“, a precizat lt. col. Eugen Chiriță, ISU Galaţi.