
kanald.ro
Vedete
Ștefania și Speak au devenit extrem de îndrăgiți odată cu participarea la Asia Express, iar dacă mulți se întrebau de la cine a moștenit Libelula frumusețea, avem răspunsul.
Speak și Ștefania au devenit și mai îndrăgiți ca înainte, după participarea la Asia Express. Românii au ajuns să îi simpatizeze și să urmărească cu sufletul la gură parcursul lor în cadrul competiției. Printre cei mai înrăiți fani ai cuplului se află prietenii și, bineînțeles, familia.
Mama Ștefaniei a avut mari emoții de fiecare dată când urmărea emisiunea, dar puțini sunt cei care o cunosc pe femeia care i-a dat viață „Libelulei” lui Speak! Dacă o vezi, îți dai seama imediat de la cine a moștenit viitoarea soție a lui Speak frumusețea.
Citeste si: Soluție inedită pentru îndrăgostiții care și-au programat nunta anul acesta: "Acum nu mai aveți nicio scuză"
Doamna Lili este o femeie frumoasă, blondă, iar din pozele în care apare alături de fiica ei, Ștefania, pe rețelele de socializare, se poate observa clar asemănarea izbitoare dintre cele două.
Familia Ștefaniei preferă să țină discreția și să stea departe de luminile reflectoarelor, însă este evident că Ștefania este foarte apropiată de mama ei, neputând să nu posteze numeroase fotografii alături de femeia care i-a dat viață.
Citeste si: A murit jurnalista Miruna Matei. Este doliu în presa din România
Citeste si: Tudor Chirilă, afectat de pandemia de coronavirus: „Tot ce-mi lipsea în viaţă era arestul la domiciliu”
Familia cuplului se pregătește acum de cel mai important eveniment din viața acestora: nunta. Speak a cerut-o în căsătorie pe Ștefania chiar la „Asia Express”, iar recent cei doi au dezvăluit că Ștefania este cea care se va ocupa de toate pregătirile, ajutată de nimeni alta decât mama ei, care ar putea fi ușor confundată cu sora ei.