
kanald.ro
Stiri
Zeci de pompieri au fost mobilizați pentru a stingge focul care a izbucnit la Mănăstirea Râmeț, cea mai veche mănăstire din Transilvania.
Un incendiu puternic a izbucnit în urmă cu câteva ore la Mănăstirea Râmeț, una dintre cele mai cunoscute lăcașuri de cult din țară.
Flăcările s-au extins pe o suprafață de 600 de metri pătrați, iar pompierii au fost alertați la primele ore ale zilei cu privire la mănăstirea din județul Alba.
Zeci de pompieri intervin la fața locului cu patru autospeciale de stingere cu apă, două autoscări de 42 de metri şi 1 motopompă de mare capacitate. De asemenea, în zonă au fost trimise două autospeciale SMURD. Din primele informații, misiunea este extrem de dificilă, având în vedere zona greu accesibilă, potrivit pompierilor din cadrul ISU Alba.
Citeste si: Cea mai controversată concurentă de la ”Insula”, vacanță de vis, în doi! Avem imaginile
Au ajuns și forțele din urgență aparținând ISU Cluj, detațamentul Turda.
În acest moment forțele alocate sunt:
Personal: 61 subofițeri și 5 ofițeri
Tehnică: 6 ASAS, 2 Autoscări 42 m, 1 container multirisc, 2 SMURD B2, 1 Motopompă de mare capacitate, 1 microbus transport personal.
Acțiunea este în dinamică, forțele alocate se suplimentează gradual, spun pompierii.
Pompierii au confirmat că incendiul se manifestă la acoperișul mănăstirii, potrivit alba24.ro.
Mănăstirea Rîmeţ este cel mai vechi aşezământ monahal din Transilvania, primii călugări stabilindu-se la începutul secolului al XIII-lea. O inscripţie slavonă din 2 iulie 1377 amintește de Sfântul Ghelasie, ahiepiscop al locului, iar prima zugrăvire a bisericii este datată la 1487.