
kanald.ro
Actualitate
Răspândirea coronavirusului are impact puternic asupra oamenilor din întreaga lume. Pandemia ne-a închis în case, iar unele persoane nu reușesc să facă față acestei izolări și recurg la gesturi greu de imaginat.
Este și cazul lui Emily Owen, o tânără chelneriță din Anglia, care a murit la spital, la scurt timp după ce a încercat să își pună capăt zilelor. E greu de imaginat cum frica de necunoscut ne poate impinge uneori spre gesturi extreme.
Emily avea o viață normală înainte ca lumea să se întoarcă pe dos. Și cu toate că suferea de o formă de autism, tânăra se lupta zilnic pentru a fi în conformitate cu normele societății.
Citeste si: Coronavirus România. Au fost înregistrate 14 decese
Familia tinerei de 19 ani a declarat că aceasta nu a reușit să facă față „închiderii lumii”. Odată ce planurile i-au fost date peste cap, Emily a rămas undeva blocată în interior și a hotărât să se sinucidă.
Cu adevărat trist este că persoane ca ea, sunt multe, iar ele au nevoie de sprijin pentru a depăși problemele mintale cauzate, nu neaparat de teama de virus în sine, ci de cea a izolării complete de lumea cu care erau obișnuite.Cu doar câteva zile înainte să recurgă la gestul cumplit, Emily i-a avertizat pe cei dragi, dar nimeni nu și-ar fi închipuit că tocmai ea va atenta asupra propriei vieți.
„Mai multe persoane vor muri în această perioadă și nu din cauza virusului propriu zis.
Familia fetei a rămas șocată după această întâmplare, iar asta pentru că adolescenta era foarte preocupată de acest subiect, de „impacturile izolării asupra sănătății mintale”. Mai mult decât atât, fata a plănuit și să îi ajute pe cei care se luptă să facă față din punct de vedere emotional.
Din păcate, ea singură nu a reușit să înfrunte acea teamă de necunoscut și a murit duminică pe patul de spital, după ce gestul a dus-o într-o stare critică, iar medicii nu au mai putut să facă nimic pentru a o readuce la viață.
„Frica de necunoscut a condus-o spre marginea prăpastiei”, au spus părinții fetei.
„Suntem cu toții absolut devastați, dar și enorm de mândri de tot ce a realizat în viața ei. Sunt atâția oameni care ne-au trimis mesaje spunând cât de mult le-a ajutat Emily să depășească momente grele. A avut un impact pozitiv asupra celor din jurul său”, a scris sora ei pe rețelele de socializare.