Ion Dichiseanu a câștigat procesul cu Statul Român cu doar două ore înainte să moară. Actorul urma să primeasă o sumă importantă de la Casa de Pensii.
Ion Dichiseanu a câștigat, joi, procesul cu Casa de Pensii a Municipiului București, deschis la Curtea de Apel București. Instanța a decis că actorul urmează să primească o sumă importantă de bani care i-a fost oprită ilegal din pensia de revoluționar. Ironia sorții, decizia a fost anunțată în jurul orei 13:00, cu exact două ore înainte să se declare decesul marelui actor.
Ion Dichiseanu, declarat revoluționar în 2015
Ion Dichiseanu a fost declarat ”luptător cu rol determinant în Revoluția Română din 1989” abia în 2015, printr-un decret al președintelui Klaus Iohannis.
Numirea lui a venit după o ordonanță de urgență dată de guvernul Ponta prin care se permitea o reverificare în rândul revoluționarilor și identificarea persoanelor care și-au adus aportul la schimbarea regimului comunist în România. Asfel, din 2015, 2.700 de persoane care nu se bucurau de statutul de revoluționar au putut primi o indemnizație de ”luptători cu rol determinant” care ajungea în acea vreme până la o valoare de 4.500 lei.
Lucrurile s-au schimbat însă anul trecut, când Statul Român și-a dat seama că a comis o eroare și a returnat banii opriți din CASS pe lunile iunie, iulie și august. Acești bani nu ar fi trebuit opriți niciodată din indeminzația de revoluționar, conform unei decizii din iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dichiseanu a profitat de această decizie și a cerut banii retroactiv, din 2015 până în 2020. Suma respectivă se ridică la ordinul câtorva mii de euro.
Dichiseanu a câștigat fără probleme procesul pe fond, Tribunalul București hotărând returnarea tuturor sumelor oprite de Casa de Pensii pentru CASS. Insitituția de stat a făcut însă apel, iar dosarul a intrat pe rolul unei alte instanțe. Și această hotărâre i-a fost favorabilă lui Dichiseanu, doar că a fost luată sufiecent de târziu încât acesta să nu mai poată beneficia de ea.
Ion Dichiseanu a murit joi, 20.05.2021, în jurul orei 15:00, la Spitalul Floreasca, acolo unde era internat de câteva luni. Actorul avea 87 de ani și a ajuns în spital datorită unei infecții cu o bacterie care i-a provocat o pneumonie bilaterală.