
kanald.ro
Sport
Ionuț Radu, căpitanul României U21, a vorbit, în exclusivitate, despre cea mai importantă performanță fotbalistică din istoria naționalei de tineret
Ionuț Radu, căpitanul României U21, şi, totodată, liderul unei generații de fotbaliști care au dus țara noastră în semifinale la Euro 2019, a povestit, într-un interviu exclusiv, toate trăirile pe care le-a avut la turneul final din Italia, unul de poveste pentru toți iubitorii sportului rege.
Rep: Ionuț Radu, felicitări pentru performanța realizată la Euro 2019, este una senzațională și cu greu va fi uitată de cineva. Aș vrea să te întreb, de unde ați avut atâta motivație că puteți face un turneu final incredibil?
Ionuț Radu: Am crezut de la început în șansa noastră, pentru că avem o echipă formidabilă, un grup de băieți unit și valoros. Este adevărat, în momentul în care am spus că vom face performanță la acest campionat european, poate unii ar fi zis despre mine că sunt nebun, dar timpul, din fericire, mi-a demonstrat că aveam dreptate, și, sincer, sunt foarte fericit pentru acest lucru.
Rep: Frumos spus Radu, dar de unde atât de mult entuziasm și spirit pozitiv?
I.R.: Încrederea pe care am avut-o în noi, în Naționala României, a venit odată cu rezultatele.
Rep: Ce a însemnat campionatul acesta european pentru tine, ca fotbalist și ca individ?
I.R. : A fost o mândrie pentru mine participarea la acest Campionat European, a fost și este o mândrie să fac parte din grupul acesta de băieți, în plus, faptul că am creat o emulație în țară, că i-am făcut fericiți pe oamenii de acasă, și nu numai, mă emoționează și mă întărește în același timp! Este onorant să fii
Rep: Toată lumea a văzut că tu ai fost liderul Naționalei României, că discursurile tale motivaționale au avut un efect incredibil asupra colegilor. Când ai devenit cu adevărat vocea vestiarului?
I.R.: Nu mi-a fost ușor să fiu un lider al echipei, vă dați seama că am început încet, încet! Însă, în timp, am căpătat consistență și în discurs, și poate așa, m-am erijat într-un căpitan al echipei.
A fost totul ușor mulțumită băieților, așa cum spuneam al unității grupului. De la primul meci din preliminarii, lucrurile au intrat parcă într-o normalitate a performanței, este adevărat obținută cu muncă și sacrifii, și de acolo, drumul nostru pentru a cuceri Europa. Am reușit! Noi suntem România și suntem capabili de orice rezultat valoros. Toți fotbaliștii sunt deschiși mental, acesta este de fapt secretul succesului nostru.Citeste si: Incredibil! Un bărbat a intrat în comă trei luni, apoi s-a trezit că va deveni tătic
Citeste si: Sora lui Gigi Becali a murit la 44 de ani. Doina Becali a suferit o infecție pulmonară
Rep: După meciul cu Anglia, i-ai uimit pe toți în momentul în care ai arătat tricoul cu chipul surorii tale, Emma, cea care a decedat în urmă cu 13 ani. Recent, ai afirmat că porți mereu acest tricou, realizat special de tine la transferul în Italia, lângă bara din dreapta a porții. A fost o promisiune pe care i-ai făcut-o Emmei în copilărie cum că o să o iei pe toate stadioanele lumii. Ce te-a determinat să îl prezinți în acele clipe de bucurie maximă?
I.R.: Așa am simțit eu în momentul respectiv, să arăt tricoul cu chipul surorii mele! Așa cum ai spus, a fost ca o promisiune, să o port pe Emma tot timpul cu mine, și mi-am respectat-o! De aceea, muncesc, de aceea, mă sacrific, pentru oamenii speciali din viața mea!
Rep: Dacă ar fi să trecem de la extaz la agonie, te-am văzut plângând ca un copil după ce România a pierdut semifinala cu Germania...
I.R. : După semifinale, am plâns mult. De fapt, a fost ca o descărcare. Am cedat din punct de vedere fizic, a fost singurul meu regret. Apoi însă la rece, am realizat ca lucururile stăteau altfel, că, în realitate, de fapt, am realizat o performanță incredibilă. E adevărat, nu s-a terminat cum ne-am fi dorit, am fi vrut mai mult, adică totul pentru ca așa suntem noi, dar nu a fost să fie de data aceasta. Atât s-a putut, din păcate.
Rep: La final, Ionuț Radu ai o concluzie despre Euro 2019 din Italia?
I.R.: Cu ce rămânem după acest turneu? Ei bine, cu mândria că am avut publicul alături de noi si că împreună ne-am simtit invincibili. Am privit fiecare adversar în ochi cu mândrie, i-am arătat că nu ne temem, i-am făcut să simtă că România e puternică și nu poate fi învinsă dinainte de luptă!