Klaus Iohannis, prezent la ceremonia militară dedicată încheierii misiunii Armatei României în Afganistan: „Nu ne vom uita niciodată eroii!” VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis este prezent la ceremonia militară organizată cu ocazia încheierii misiunii Armatei României în Afganistan.

Klaus Iohannis, la ceremonia dedicată încheierii misiunii Armatei României în Afganistan 
Autor: Loredana Dobre

In articol:

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu participă, miercuri, 21 iulie, la parada militară organizată pentru celebrarea încheierii misiunii Armatei României în Afganistan, după 19 ani de activitate.

Klaus Iohannis, la ceremonia dedicată încheierii misiunii Armatei României în Afganistan 

Peste 32.000 de militari români au participat la misiunea din Afganistan, dintre care 27 şi-au pierdut viaţa. Potrivit Ministerului Apărării, ceremonia militară organizată cu ocazia încheierii misiunii Armatei României în Afganistan va avea loc miercuri, începând cu ora 10.00, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti, notează News.ro.

Citeste si: SUA își retrage trupele din Afganistan până pe 11 septembrie 2021, când se împlinesc 20 de ani de la declanșarea războiului. Talibanii se consideră învingători

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu vor participa la ceremonia militară, dedicată comemorării celor 19 ani de luptă în Afganistan.

„Doamna președinte a Senatului, domnul președinte al Camerei Deputaților, domnule prim-ministru, domnule ministru al Apărării, domnule General-locotenent Șef al Statului Major al Apărării, doamnelor si domnilor, dragi militari, marcăm astăzi o zi cu totul specială, încărcată de emoție și mai ales de

recunoștință. Ori de câte ori vorbim despre eroii României, despre cei mereu gata de sacrifiul suprem pentru patria noastră avem poate tendința să ne gândim mai degrabă la trecut, însă eroismul și iubirea de țară sunt și astăzi prin valorile fundamentale constitutive ale națiunii noastre și de ce dovezi mai temeinice avem nevoie decât de sacrifiile uriașe ale celor care au luat parte la una dintre cele mai dificile operații ale Armatei noastre.
Misiunea Forțelor Armate ale României în Afganistan va rămâne în cărțile de istorie drept cea mai lungă, complexă și importantă operație militară în afara teritoriului national de după cel de-al doilea război mondial.

Pe parcursul a 19 ani, peste 32 de mii de militari au participat la operațiunile desfășurate în Afganistan. Mii de femei și bărbați care au lăsat în țară părinți, cărora nu au mai putut să le fie aproape când le-a fost greu, au lăsat în țară copii pe care nu i-au mai putut vedea crescând, au lăsat oameni dragi de care s-au despărțit o vreme, pentru a lua

parte la o misiune care le-a pus viața în pericol. Este un efort susținut, pe care doar oamenii devotați și curajoși sunt capabili să-l facă și pentru toate acestea vă suntem profund recunoscători tuturor celor care ați fost implicați.

Participarea la această amplă operație militară a reprezentat și o poziționare strategică importantă a României. Țara noastră așezându-se astfel, alături de statele membre NATO, în războiul global împotriva terorismului și demonstrând aderarea autentică la un set de valori euroatlantice. Totodată, România a arătat că este un partener de încredere al SUA, greu încercate de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

Ca urmare a angajamentelor asumate, contribuția militară românească în cadrul acestei operații a crescut ulterior. Prezența noastră în Afganistan ne-a adus respectful alianților și al partenerilor de coaliție, al comunității internaționale, atât pentru decizia de a ne implica în această operație, cât și pentru felul în care militarii români și-au demonstrat profesionalismul, au cooperat cu militarii altor națiunii și au relaționat cu populația civilă din zonă. În plan politic și în plan militar, România și-a respectat angajamentele asumate rămânând în Afganistan până la îndeplinirea misiunii și retragerea Forțelor NATO. Toate acestea au fost posibile în primul rând datorită contribuției militarilor români, care nu doar și-au dovedit abilitățile tehnice,  rigoarea și caracterul, dar au avut de câștigat și lupta cu o climă și o zonă geografică aspre.

(…)Este o performanță care merită din plin respectul nostru. Succesul acestei misiuni se datorează susținerii familiilor militarilor rămași acasă. (…) Tuturor acestor familii doresc să le mulțumesc pentru înțelegere și pentru sprijin.

Citeste si: Nu mai puneti leustean la ciorba! Este cea mai frecventa greseala! Medicii trag un semnal de alarma- bzi.ro

Cel mai greu preț plătit de Armata României este prețul de sânge și lacrimi pentru această misiune. 27 de militari și-au pierdut viața în Afganistan, iar alți 227 au fost răniți, unii dintre ei cu urmări grave, care îi marchează pentru totdeauna. Cuvintele nu pot evoca profunziumea durerii familiilor îndoliate și chinul celor care încă resimt zi de zi urmele lăsate de răni. Sunt cu toții în inima noastră și le suntem recunoscători pentru sacrificiul lor. (…) Bine ați venit acasă, suntem mândri de voi. Nu ne vom uita niciodată eroii”, a transmis Klaus Iohannis. 

Ceremonia militară de retragere a Armatei Române din Afganistan

Pe sub Arcul de Triumf vor defila detaşamente pedestre reprezentând structurile militare ale Armatei României care au îndeplinit misiuni în acest teatru de operaţii, începând din anul 2002 şi până în luna iunie a acestui an.

„Defilarea va fi deschisă de un detaşament format din militari răniţi în timpul celor peste 19 ani de participare a Armatei României la misiuni în Afganistan. Dispozitivul de defilare va include şi un detaşament al Jandarmeriei române, care a executat, de asemenea, misiuni în acest teatru de operaţii. De asemenea, vor fi decorate drapele de luptă ale unor comandamente, mari unităţi şi unităţi ale Armatei României care au condus sau au executat misiuni în teatrul de operaţii”, a transmis Ministerul Apărării. 

Instituţia anunţă că, pe timpul ceremoniei, se va păstra un moment de reculegere şi se va depune o coroană de flori în memoria militarilor căzuţi la datorie în teatrele de operaţii externe, iar formaţii de aeronave vor survola monumentul.  „Militarii care participă la activitate au fost vaccinaţi împotriva COVID-19 cu schemă completă, iar evenimentul se desfăşoară cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a mai transmis Ministerul Apărării. 

Forțele NATO părăsesc Afganistanul

Ministerul Apărării Naţionale a demarat, de la 1 mai, procesul de retragere a militarilor români din Afganistan, conform Declaraţiei comune a Consiliului Nord-Atlantic adoptată la recenta reuniune extraordinară comună a miniştrilor de externe si miniştrilor apărării din statele membre ale NATO.

Citeste si: O tânără din Afganistan a fost vândută talibanilor chiar de tatăl ei. Ce a declarat Khatera

Primul contingent, alcătuit din circa 70 de militari români care au fost în misiune în Afganistan, a sosit sâmbătă, 8 mai, în Baza 90 Transport Aerian cu o aeronavă C 17 Globemaster III a partenerului american. 

România a participat cu trupe în Afganistan încă din anul 2002, atât la Operaţia Enduring Freedom cât şi la ISAF, în spiritul solidarităţii faţă de partenerul strategic american şi pentru consolidarea poziţiei naţionale ca partener aliat. În ianuarie 2002, primele efective de militari români – un pluton de poliţie militară, o aeronavă C130 Hercules şi ofiţeri delegătură au fost dislocaţi în Afganistan, în cadrul operaţiei ISAF, iar în luna iulie 2002, a fost dislocat în teatrul de operaţii Afganistan primul batalion de infanterie românesc într-o misiune de luptă în afara teritoriului naţional după cel de Al Doilea Război Mondial.

Din 2002 şi până în prezent, un număr de peste 32.000 de militari ai Armatei României au participat la misiunea din Afganistan, în rotaţii de câte şase luni, atât în cadrul unor elemente de comandă şi control de nivel brigadă, cât şi în cadrul unor structuri de forţe de nivel batalion, companie, pluton, echipe operaţionale de consiliere şi legătură (OMLT), detaşamente din cadrul Forţelor pentru Operaţii Speciale, echipe de instructori ANA Training, subunităţi CIMIC, notează sursa citată.

La misiuni au luat parte şi elemente de sprijin logistic din cadrul Comandamentului Logistic Întrunit, structuri din cadrul Comandamentului Comunicaţiilor şi informaticii, structuri din cadrul Forţelor Navale Române, personal de stat major încadrat în comandamente NATO şi multinaţionale. Forţele Aeriene Române au asigurat în două misiuni diferite comanda Aeroportului Internaţional din Kabul (KAIA). Misiunile militarilor români în teatrul de operaţii din Afganistan au fost coordonate de Comandamentul Forţelor Întrunite din cadrul MApN.

Citeste si: Klaus Iohannis, la Summitul NATO de la Bruxelles 2021. Președintele SUA Joe Biden, prezent pentru prima dată la reuniune

În ultima perioadă, România a fost unul dintre cele mai importante state contributoare cu trupe la Misiunea Resolute Support, cu peste 600 de militari dislocaţi, iar în ultimii şase ani participarea la RSM a constituit principala prioritate privind contribuţia Armatei României la operaţii în afara teritoriului statului roman. În cei 19 ani de participare cu structuri militare în acest teatru de operaţii, 27 de militari români şi-au pierdut viaţa în acţiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniţi.

 

SURSE: News.ro

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Plățile ”cash” pot fi limitate în UE. Ce dezicie a luat Comisia Europeană în privința acestui lucru

Polițistul fals din Timișoara, primele declarații despre fapta săvârșită: "Nu m-am dat drept poliţist!"

Ce spun reprezentanții Ministerului Sănătății despre siguranța și eficacitatea vaccinurilor anti-COVID-19: ”Se va afla abia în 2023”

In aceasta noapte, 4 zodii au scapat de probleme

Vine sfârşitul lumii! Prăpăd în cea mai rece regiune a Planetei. Imaginile sunt apocalitice

BOMBA ANULUI! O gimnastă celebră este noua iubită a lui Reghecamf. Relația este oficială și asumată

Alertă mondială. Viruși străvechi vor fi eliberați. Ce e grupul celor 28?

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies