
kanald.ro
Politica
Președinții celor două Camere s-au vaccinat împotriva coronavirusului, marți, 19 ianuarie.
Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, s-a vaccinat marți, 19 ianuarie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davila”, în jurul orei 10:00. Alături de liderul PNL s-a aflat și Anca Dragu, președinta Senatului, şi s-au vaccinat simultan. Până în acest moment s-au mai vaccinat public preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu.
„Mă bucur că rata de vaccinare a crescut, am ajuns la 30.000 de vaccinări pe zi. Asta înseamnă că în curând ne putem relua vieţile.
„Am luat decizia de a mă vaccina în special cu obiectivul de a arăta românilor că trebuie să aibă încredere în vaccin, că nu există niciun risc în procesul de vaccinare și că vaccinul reprezintă singura cale pentru a reveni la o viață normală”, a declarat Ludovic Orban.
Șeful statului s-a vaccinat public împotriva noului coronavirus vineri, 15 ianuarie, la Centrul de vaccinare împotriva COVID-19, din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”. Klaus Iohannis a transmis un mesaj către toți românii.
„M-am vaccinat. Este o procedură simplă, nu doare şi vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, este eficient şi recomand tuturor vaccinarea.