WowNews logo WOWnews
Stories
Maia Morgenstern, îngrijorată pentru rudele sale din Israel, aflate în mijlocul războiului: „M-a sunat plângând”. Actrița se teme pentru viețile lor

Vedete

Maia Morgenstern, îngrijorată pentru rudele sale din Israel, aflate în mijlocul războiului: „M-a sunat plângând”. Actrița se teme pentru viețile lor

Familia Maiei Morgenstern se află în mijlocul conflictului armat din Israel. Actrița nu mai are liniște de când a aflat că rudele sale se află în pericol.

Maia Morgenstern  este direct afectată de războiul care în aceste zile se desfășoară pe teritoriul Israelului, pentru că acolo e află o bună parte din membrii familiei sale. Actrița, îndurerată și profund afectată de ceea ce trăiesc oamenii de pe teritoriul Țării Sfinte, a scris un mesaj emoționant în mediul online, în semn de susținere pentru victimele care au nefericita ocazie să se afle în mijlocul războiului. 

Persoanele dragi ale Maiei Morgenstern se află pe teritoriul Israelului, acolo unde, de 3 zile, a început să fie iadul pe pământ.

Până în acest moment, este înregistrat un număr de 1 000 de morți în rândul israelienilor și palestinienilor, iar răniții sunt de ordinul miilor, conform BBC. Cetățenii sunt îngroziți și se ascund în buncăre de frica atrocităților care au loc afară. Cu moralul la pământ și cu teama în suflet, rudele actriței trăiesc clipe de groază în aceste momente, aflate în mijlocul războiului din Israel.

Citeste si: Cazul Sarei, fetița de 2 ani care a sfârșit în cabinetul stomatologic, ar putea schimba legea. Anunţul făcut de ministrul Sănătății- kanald.ro

Familia Maiei Morgenstern, în mijlocul războiului din Israel

Îngrozită că familia ei ar putea fi victime ale războiului, a tras un semnal de alarmă în rândul tuturor cetățenilor, pentru a-și uni puterile și pentru a se ruga pentru toți cei care iau parte, fără voia lor, la conflictul armat din Israel. Maia Morgenstern a menționat că a primit un telefon care a sensibilizat-o profund, de la unul dintre cei mai importanți oameni din viața sa, pe nume Puiu Rappaport, în vârstă de peste 80 de ani, fiind prima dată când l-a auzit plângând. 

„Cu toată inima, din tot sufletul alături de Israel! Pentru PACE! Pentru VIAȚĂ!

Astăzi de dimineață m-a sunat Puiu, Puiu Rappaport. Fratele meu, unchiul meu, prietenul meu, familia mea. Mereu vesel, optimist, puternic, binedispus, tonic. Mereu pus pe glume, mereu o vorbă de duh, mereu o binecuvântare sau o amintire prețioasă de împărtășit. Mereu un sfat bun, o încurajare: o să fie bine! Îți suntem alături! Hai fruntea sus! Suntem o familie! Suntem noi!!

Ne sunăm de sărbători, avem atâtea de povestit. Și mereu aceeași discuție: ei? Când mai vii pe la noi? Când mai vii pe'acasă? Israel e acasă! Te așteptăm cu drag, cu soare, cu mare, cu măsline, cu humus, cu cântece vechi, cu copiii, cu nepoții, cu miere, cu fructe...curmale și portocale. Poate, am să vin sigur! În vacanță. Israel e acasă! Astăzi Puiu m-a sunat plângând. Apel video: plângea tare Puiu. Are peste 80 de ani, are copii, are nepoți...

Citeste si: Mariana Moculescu a lăsat deoparte orice urmă de orgoliu și a venit să își susțină fiica, la priveghiul lui Horia Moculescu! Momentul a fost unul de-a dreptul emoționant- kfetele.ro

Citeste si: O îndrăgită cântăreață a facut DECLARAȚII SFÂȘIETOARE despre Andreea Cuciuc: „Se simțea vinovată dacă...” Ce promisiune i-a făcut artista fiicei lui Igor Cuciuc?- radioimpuls.ro

«Nu pot, mi-a spus, nu pot să vorbesc.

Mai bine scriu.» Niciodată nu l-am văzut plângând. Poate doar când a murit MAMA. Sau TITI- Isac Rappaport, fratele său.  M-a rugat să scriu un mesaj. De susținere. Suntem alături de voi! Vă susținem! Vă avem în gândurile și în inimile noastre! Suntem o familie!  Alături de Israel!  ...acum vă rog și eu, la rândul meu, pe voi, dragi prieteni! Voi, cei care iubiți Israelul, pentru care Israel înseamnă destinație de vacanță sau loc al spiritualității... sau prilej de împlinire profesională sau...  Vă rog mult: un cuvânt bun, un gând de susținere!  Vă mulțumesc.”, a transmis Maia Morgenstern pe Facebook.

Citește și: „Nu doar unul!” Luis Gabriel și Haziran au planuri mari pentru viitor! Artistul și soția au mărturisit că își măresc familia: „Da, ne mai dorim! Muncim la el!”

Citește și: Luis Gabriel a oprit concertul pentru unul dintre fanii lui: „Am rămas şocat”. Gestul său i-a impresionat pe toți oamenii din public: „Au început să arunce bani”