kanald.ro
Jeremy Doku, Riyad Mahrez
Jeremy Doku, Riyad Mahrez
Sport
Manchester City a plătit 60 de milioane pentru Jeremy Doku, un jucător belgian de 26 de ani care evoluează pe același post ca Riyad Mahrez.
Atunci când un fotbalist important părăsește o echipă, respectivul club încearcă să îi găsească un înlocuitor. Se pare că este și cazul lui Manchester City care a găsit deja o soluție pentru Riyad Mahrez, jucător care a semnat cu Al-Ahli, gruparea din Arabia Saudită.
Este vorba despre Jeremy Doku, un fotbalist belgian care a împlinit 21 de ani la finalul lunii mai a anului curent. Acesta a ajuns la Manchester City după ce a fost transferat de la Rennes contra sumei de 60 de milioane de euro, potrivit Sport.ro.
Jeremy Doku și Riyad Mahrez evoluează pe același post. Internaționalul algerian a jucat pentru City din 2018, moment în care a fost transferat de cei la Leichester, până în anul 2023.
O altă asemănare între cei doi poate fi considerată și „ruta” prin care au ajuns în Anglia.
Jeremy Doku a fost crescut de Anderlecht, trecând pe la grupele de copii și juniori, iar în 2019 a făcut pasul către echipa mare a belgienilor. După un singur sezon, în 2020, a fost transferat la Rennes.
Fotbalistul belgian a evoluat pentru gruparea din campionatul Franței în 92 de partide, reușind să înscrie 12 goluri și să ofere zece pase decisive. Acesta deja a strâns 14 selecții la echipa națională reușind să își treacă „în cont” și două reușite. Pe transfermarkt acesta este cotat la 28 de milioane de euro.
În acest moment, Manchester City a realizat trei transferuri. Cel mai scump dintre ele este cel al lui Josko Gvardiol, jucător adus de la RB Leipzig. Pe lângă Jeremy Doku și fundașul croat, pe Ettihad a ajuns și Mateo Kovacic de la Chelsea.