kanald.ro
Poartă antisuicid, amplasată la stația de metrou Berceni
Poartă antisuicid, amplasată la stația de metrou Berceni
Actualitate
Reprezentanții companiei au transmis că urmează să pună în aplicare un proiect pilot, care se referă la instalarea de porţi de siguranţă la peron.
Reprezentanții Metrorex au anunțat că au în derulare un proiect referitor la amplasarea unor porţi de siguranţă pentru cei care călătoresc cu metroul. Decizia companiei a fost luată în contextul în care duminică o femeie a murit la scurt timp după ce ar fi încercat să se sinucidă, la Piața Victoriei.
Reprezentanții Metrorex au transmis că se pregătesc să ia măsuri importante pentru siguranța cetățenilor, după ce mai multe persoane au încercat, în ultimii ani, să se arunce în fața trenurilor și să-și pună capăt zilelor.
Citeste si: Ajutorul de deces 2025: Câți bani se acordă și cine poate beneficia de această indemnizație- kanald.ro
Citeste si: Un minor s-a electrocutat în gara din Fetești. Băiatul de 12 a suferit arsuri pe 80% din suprafața corpului
Proiectul constă în montarea unei singure porţi, urmând a se analiza comportamentul din punct de vedere tehnic, operaţional, funcţional al cerinţelor de siguranţă impuse de exploatarea în regim feroviar şi nu în ultimul rând şi al modului de utilizare de către publicul călător.", se arată într-un comunicat al reprezentanților Metrorex.
Reprezentanții Metrorex au transmis că la nivel internațional există deja două sisteme de protecţie la peron de tipul platform screen doors (PSDs) și automatic platform gates (APGs): "În contextul în care pe plan internaţional sunt utilizate două sisteme de protecţie la peron: sistem de protecţie cu uşi – platform screen doors (PSDs) şi sistem de protecţie cu porţi – automatic platform gates (APGs), Metrorex a iniţiat acţiuni preliminare pentru implementarea unui proiect de investiţii, pentru creşterea siguranţei călătorilor în timpul utilizării sistemului de transport cu metroul şi, totodată, identificarea tipului de sistem care se poate instala în staţiile de metrou aflate în exploatare.", se mai precizează în comunicat.