
kanald.ro
Vedete
S-a pus pe scaunul Simonei Gherghe și a refuzat să mai plece. Prezentatoarea s-a conformat situației și i-a cedat locul!
Simona Gherghe este una dintre cele mai apreciate prezentatoare TV din showbiz-ul autohton. S-a făcut remarcată și a ajuns să câștige încrederea și admirația telespectatorilor, după ce, la fiecare apariție a ei pe micul ecran, a dat dovadă de profesionalism.
Prezența ei la cârma unei emisiuni cântărește greu, iar mulți așteaptă cu sufletul la gură să o revadă. Totuși, aceasta a avut parte de un incident în timpul filmărilor pentru emisiunea de astăzi. Cineva s-a pus pe locul ei și a decis că nu mai vrea să plece, astfel că prezentatoarea TV nu a avut de ales și a trebuit să-și cedeze locul.
Ei bine, vedeta de televiziune nici nu a avut cum să se supere, căci o pisică a decis că vrea să tragă un pui de somn pe scaunul pe care aceasta stă atunci când vorbește cu concurenții din emisiunea pe care o prezintă.
Nu doar că nu a fost deranjată, ba chiar gestul felinei i-a înduioșat inima și pentru că nu a putut să nu împărtășeasca asta și cu fanii ei de pe rețelele de socializare, Simona Gherghe s-a fotografiat cu pisica și a postat totul pe internet, alături de mesajul: „Iar mi-am pierdut locul”. Imediat cum au intrat din nou în direct, blondina s-a așezat pe un colțișor din fotoliu, fără să-i deranjeze în vreun fel somnul felinei.
Recent, vedeta de televiziune le-a povestit internauților cum a ajuns prezentatoare și ce a însemnat pentru ea venirea la București pe când avea doar 23 de ani.
„9 aprilie 2002. Am ajuns la Bucuresti, cu trenul de noapte. Aveam 23 de ani, eram cu tata, nu stiam orasul, caci ultima vizita aici fusese in decembrie 1989. Nu-mi amintesc daca aveam emotii, stiu ca mi-era somn. Am luat un taxi din gara, spre Baneasa.
Sandra m-a luat de mana si m-a dus in garderoba ei. Asa am ajuns sa dau proba in sacoul ei rosu, de care multi ani am pomenit. Cateva ore mai tarziu, in aceeasi redactie, de la biroul Sandrei, cautam o chirie, undeva in Nord. De parca as fi stiut cartierele… Tata ma astepta vis-a-vis, era pe vremuri o cofetarie. Sa fi stat acolo vreo 12 ore. La capatul lor, eram angajata. Ziua aceea avea sa-mi schimbe viata. Pe 15 aprilie 2002, am prezentat primul meu jurnal de stiri, in direct. Acum fix 20 de ani! Restul e istorie. Istoria a jumatate din viata mea”, a scris Simona Gherghe pe Instagram.