
In articol:
Connect-R și Misha au fost căsătoriți din 2013 și până în 2018, divorțul lor fiind un șoc pentru toată lumea, căci s-a petrecut în secret, ei anunțând abia ulterior că s-au separat.
Însă, deși speculațiile au fost multe, ei niciodată nu au vorbit public despre ceea ce a dus la ruptura dintre ei, preferând să fie în continuare o familie de dragul fiicei lor.
Connect-R, infidel fostei soții, încă mai speră la o împăcare
Doar că acum, odată cu lansarea propriei cărți, artistul a făcut mărturisiri neștiute, mult așteptate, care au surprins pe toată lumea.
Inițial, cântărețul a mărturisit că el și Misha au ajuns să meargă pe drumuri separate pentru că el niciodată nu a întruchipat genul de bărbatul pe care blondina l-a căutat și și l-a dorit mereu.
Vorbim despre un bărbat care să îi semene perfect fostului său socru, căci Misha a trăit mereu cu un model anume de tată și soț și asta a vrut și pentru viața sa, doar că artistul nu s-a ridicat niciodată la acest nivel.
Însă, tot el spune că problema cea mare nu era faptul că nu avea unele înclinații de soț și tată, ci că trădarea lui a stat la baza dorinței ei de a divorța.
„Poți să stai lângă o persoană și evoluția ei spirituală să aibă altă viteză. A ta sau a ei! Poți să nu mai fii în sincronicitate cu partenerul sau partenera. Divorțul s-a întâmplat pentru că modul meu de a fi, nu mai corespundea cu modul ei de a fi. Cea mai mare problemă a fost faptul că sunt un tip indisciplinat. Totuși, indisciplina mea nu ar trebui să fie un necaz pentru nimeni.
Despre acea perioadă de trădare a vorbit acum Connect-R cu sufletul deschis, cu sinceritate și asumându-și întreaga vină pentru destrămarea familiei pe care a avut-o.
Artistul spune că și-a înșelat de nenumărate ori fosta soție, lucru pe care nu l-ar mai face de când a luat-o pe calea bisericii și s-a vindecat de depresie.
Însă, chiar și așa, schimbat total fiind, se pare că Misha, care s-a ales cu multe sechele după mariajul lor, nu îi mai dă crezare și, deci, nici nu-și mai dorește o împăcare.
Orgoliul ei și frica de a nu mai fi iar înșelată, spune el, o țin pe artistă departe de inima lui, iar el nu poate decât să înțeleagă că Misha nu-i va mai fi niciodată soție, ci doar femeia care nu i-a închis în niciun moment definitiv ușa sufletului ei.
Pentru acest lucru, pentru că a trădat-o, pentru sacrificiile ei făcute de dragul familiei, renunțând la carieră, Connect-R a spus în cartea sa că nu are de gând să își refacă viața și că va fi mereu cu un pas în urma Mishei.
Misha a rămas cu traume după mariajul cu Connect-R
„În vremea în care eu nu mă cunoșteam pe mine, când eram un dobitoc, m-a prins, m-a descoperit că aveam o altă relație. Și nu o dată, de câteva ori. Am înțeles-o perfect, am înțeles de ce a dat divorț. Ea a avut un cumul de stări, numeroasele mele trădări s-au tot adunat până într-o zi, când a luat decizia de a divorța. Astăzi, în noua mea stare nu aș mai avea de gând să înșel, nici gând să mai beau, nici gând să mă mai droghez, nici gând să-mi trădez soția. Sunt alt om. De ce n-a zis acum, hai să mergem înainte? Te iert și continuăm. N-a zis pentru că este o femeie orgolioasă, mai cred că a fost rănită și că și-a pierdut încrederea în mine. Și a rămas cu trauma provocată de mine, n-a putut să treacă. Chiar dacă, în anumite momente, aș fi sperat la o împăcare, cu prima ocazie, îmi reproșa tăios toate gesturile mele de trădare. Mă făcea să mă simt ultimul om, n-a putut să creeze pacea în casă. N-a putut să treacă peste momentele mele de rătăcire. Eu le lăsasem mult în urmă. La mine nu mai funcționau reproșurile pentru că știam cine sunt și cum m-am schimbat. Ea mă vedea că sunt altfel, mă vede acum că m-am schimbat dar nu acceptă împăcarea. Cel mult o ușă întredeschisă. E vorba de orgoliu și neîncredere. Are teamă că se pot repeta trădările mele și nu vrea să mai trăiască nicio dezamăgire. E Rac, e familistă convinsă, a renunțat la o carieră națională și internațională ca să fie cu mine, ca să se nască fata, iar eu am răsturnat masa, am trădat-o. Eu înțeleg dezamăgirea ei și nu îmi refac viața!”, a mai povestit artistul în cartea sa „Din Livada cu nuci”.
Și, deși spune că nu vrea să-și refacă viața, Connect-R recunoaște că își dorește să repună iar bazele unei familii cu Misha.
Știe că acest lucru este mai mult imposibil, însă, pentru că de ambele părți există o ușă deschisă către această posibilitate, speranța lui va fi mereu vie.
Doar că, mai menționează el, în momentul în care mama fiicei sale va hotărî să îi întoarcă definitiv spatele și să își refacă viața cu altcineva, atunci și el va porni pe un alt drum.
Însă, până la acel moment, își lasă viața amoroasă și familia în mâinile lui Dumnezeu și spune că el crede cu tărie că povestea lor în trei, mamă, tată și copil, nu a ajuns încă la final.
„Toate vacanțele mele, de cinci ani, de când am divorțat, nu sunt decât cu ea și cu fata. Eu nu plec în vacanță cu femei, cu gașcă, nu există așa ceva. Merg cu fosta mea soție și cu fata în vacanță. Suntem împreună dar fără nicio apropiere intimă, fără sex. Noi nu ne-am refăcut viața, suntem singuri. Eu aș vrea să îmi refac viața, cred că și ea ar vrea, doar că nu, deocamdată. Eu am trecut de purgatoriu, sunt stabil, știu cine sunt. Dar nu am nicio relație și nici nu îmi voi face. Spun hotărât: nu îmi voi face o altă relație până când ea nu își va face o altă relație. Eu voi ține ușa asta deschisă. Cred foarte tare că atunci când Dumnezeu binecuvântează doi oameni cu un prunc, el are ceva planuri cu cele trei suflete. Eu mai aștept. Și ea cred că mai așteaptă. Și dacă reapropierea se va face, eu voi fi foarte bucuros. În momentul în care ea își va reface viața, am să închid și eu acest capitol. Distanța dintre noi cred că este o binecuvântare”, s-a mai confesat Connect-R.