kanald.ro
Membrii formației Șuie Paparude, implicați într-un accident rutier
Membrii formației Șuie Paparude, implicați într-un accident rutier
Vedete
Membrii formației Șuie Paparude au tras o sperietură zdravănă, chiar înainte de concertul lor din Timișoara.
Membrii formației Șuie Paparude au trecut prin momente de panică astăzi după-amiază, chiar când se îndreptau spre locația unde trebuiau să susțină un concert. Artiștii au mers spre Timișoara plini de entuziasm pentru spectacolul pe care urmau să îl aibă în seara asta, însă s-au trezit implicați într-un accident rutier, chiar când așteptau la semafor.
Astăzi, în jurul orei 15, membrii formației Șuie Paparude se îndreptau spre locul unde urmau să urce pe scenă pentru a-și încânta fanii, însă, într-o clipită, entuziasmul lor s-a tranformat în panică și tristețe.
„Un bărbat în vârstă de 40 de ani a condus o autoutilitară pe strada Simion Bărnuțiu iar la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 44 de ani.
În urma impactului, membrii formației Șuie Paparude au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cezar Stănciulescu, Mihai Dobre și Câmpineanu Mihai s-au deplasat la spital pentru a fi văzuți de medici, însă se pare că aceștia nu au suferit răni grave, arată sursa citată anterior. Acum, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă investigațiile pentru a afla sub ce circumstanțe s-a produs accidentul rutier.