WowNews logo WOWnews
Stories
Ramona de la Clejani

Ramona de la Clejani

Vedete

„Nu are sentimente, fără suflet” Ramona de la Clejani nu-l poate ierta pe Ioniță de la Clejani pentru ce i-a făcut ei și fiicelor sale! Fiica nelegitimă a artistului a ajuns de urgență la spital

Ioniță de la Clejani nu și-a cunoscut nepoatele până în acest moment. Fiica sa nelegitimă, Ramona, suferă cumplit din această cauză.

Ramona, fiica nelegitimă a lui Ioniță de la Clejani, a traversat de-a lungul timpului peste numeroase episoade în care a fost pusă la grea încercare. Aceasta susține că nu a primit susținerea tatălui său și că istoria se repetă în cazul fiicelor sale, care și-ar dori să-și cunoască bunicul și să aibă o relație normală. Pentru a scăpa de sărăcie, a fost nevoită să se mărite la vârsta de 15 ani, însă nici astăzi nu o duce prea bine din cauza problemelor de sănătate, fiind măcinată de ani buni din cauza relației incerte, chiar inexistente, care există între ea și tatăl său.

Ramona de la Clejani nu a avut parte de prezența caldă a lui Ioniță de la Clejani în perioada copilăriei, iar faptul că artistul a decis același lucru și în cazul celor 3 nepoate ale sale nu o face decât să se întristeze și să își pună numeroase semne de întrebare. Nu puține sunt momentele în care se se gândește cu tristețe la faptul că Ioniță de la Clejani a ales să nu-și recunoască nici fiica, dar nici să se intereseze de propriile nepoate.

Citeste si: Experiența dezamăgitoare de care a avut parte Culiță Sterp, în trenul spre concertul din Augsburg! Artistul nu a fost deloc mulțumit: "Problema e că nu vine nimeni!"- kfetele.ro

„Chiar dacă fetele stau acum în București, el nu le-a cunoscut niciodată. Nu și-a cunoscut singurele nepoate, din păcate. Încep să cred că nu are deloc sentimente… Chiar mă gândeam de dimineață, că face parte din categoria oamenilor fără suflet…Nu înțeleg de ce! Cred că mai sunt oameni ca el, din păcate.

Și-a încuiat sentimentele și au rămas acolo.”, a spus Ramona de la Clejani, conform Playtech.

Citește și: Vasile Calofir nu își dorește să se căsătorească, deși s-a declarat extrem de îndrăgostit de actuala lui iubită: „Ne naștem singuri, plecăm singuri”. De ce nu vrea actorul să își unească destinele cu partenera lui

Ramona de la Clejani, probleme de sănătate

Problemele nu se sfârșesc pentru Ramona de la Cejani.

Chiar recent, fiica nelegitimă a lui Ioniță de la Clejani a ajuns de urgență la spital din cauza problemelor de sănătate, care au culminat cu atacuri de panică și stări amplificate de rău.

„Mi-a fost rău, chiar și aseară. Probabil acumulările de oboseală, de la supărări, stres…Acum câteva zile m-a înțepat în piept timp de câteva minute, a venit ambulanța, m-a dus la spital… Mi-a făcut un tratament, mi-au zis să mă duc la un psihiatru.

S-a declanșat din cauza atacurilor de panică, am anxietate și perioade de depresie, probabil au mai avansat. Eu m-am pus pe sală și pe regim. Nu vreau să mă duc la psihiatru. Psihiatrul vrea să îmi vindece depresia cu pastile, dar eu nu vreau. Eu știu exact de ce am avut stările astea.

Citeste si: Un muzician de 29 de ani, din Cluj-Napoca, a fost operat pe creier în timp ce cânta „Nunta lui Figaro”- kanald.ro

Citeste si: Corneliu Botgros face DECLARAȚIA care zguduie tot showbizul! A ținut totul în el, până n-a mai putut. Ce a trăit l-a dus direct la psiholog: "Am încercat să evit toate astea". Ce NU s-a spus niciodată despre divorțul de Adriana Ochișanu- radioimpuls.ro

Am avut o perioadă mai încărcată, am mutat copiii la București cu școlile, tatăl lor e în Anglia. Eu am fost singură pe drumuri. Pe fiica cea mare o am la liceu de acum un an la Dinu Lipatti și pe cele mici le-am mutat. Au fost probleme cu familia tatălui lor aici, dar acum au plecat toți în străinătate și nu mai avem probleme. Fetele s-au obișnuit aici, îmi e mai ușor, înainte stăteam pe drumuri, acum…Na, știi cum e, numai mama să nu fii!”, a mai declarat Ramona de la Clejani, conform aceleiași surse.

Citește și: „Este cel mai dulce bărbat” Viorica de la Clejani, alături de Johnny Depp în Budapesta! Imaginile au stârnit multe reacții. Artista și soțul ei, Ioniță, au participat la producția unui film regizat de marele actor