
kanald.ro
Vasile Calofir nu își dorește să se căsătorească
Vedete
Vasile Calofir a dezvăluit că nu se vede căsătorit în viitorul apropiat, deși se află într-o relație de ceva timp.
Vasile Calofir a împlinit recent vârsta de 50 de ani, însă până acum nicio femeie nu a reușit să îi pună capac și să îl facă să renunțe la burlăcie în mod oficial. Deși, recent, actorul dezvăluia că se află într-o relație amoroasă cu o femeie care nu face parte din lumea showbiz-ului, bărbatul a declarat că nu se vede vreodată căsătorit.
În urmă cu puțin timp, Vasile Calofir a mărturisit că nu își dorește să devină un bărbat însurat, chiar dacă, de curând, povestea că este foarte îndrăgostit de partenea lui de viață. Actorul și-a deschis sufletul și a spus că mariajul i se pare foarte complicat, căci implică multe sacrificii, iar persoanele căsătorite trebuie să aibă puterea de a-și înțelege partenerii și de a le pune nevoile acestora pe primul plan, calități pe
„Nu cred c-o să mă însor vreodată. Bine, nu se știe niciodată dar, nu-mi doresc neapărat. Nu aștept acea cană de apă de la nimeni. Ne naștem singuri, plecăm singuri. Să poți gestiona emoțiile, nevoile celuilalt într-o căsnicie, în afara alor tale, cred că e nevoie de multă forță interioară și un psihic foarte puternic. Eu nu am astfel de calități și de aceea am un respect deosebit pentru cei care o pot face”, a declarat Vasile Calofir pentru Fanatik.ro.
Vasile Calofir nu își dorește să se căsătorească
În urmă cu câteva luni, Vasile Calofir a vorbit, pentru prima dată, despre femeia care îi este alături de ceva timp.
„Da, există cineva acum în viața mea. Este o femeie, e și iubită, prietenă foarte bună, camarad, coechipier, partener și cred că e o ființă până la urmă onestă, cinstită, de care eu am nevoie. Nu e o persoană publică, pentru că nu aș fi putut sincer. Recunoști foarte multe lucruri în persoana, dacă ar fi publică, de lângă tine, ar fi un fel de oglinda ta. Mi s-ar părea complicat, lucrurile trebuie cumva să se completeze, nu să se dubleze. Ce facem, venim cu aceleași angoase, problematici într-o relație? În loc să extrapolăm în starea de bine într-o relație, noi aducem bagajul cu probleme. Și atunci se dublează toate problemele mele pe care le aveam cu o zi înainte să intru în relație. Nu aș putea, nu pot. Nu aș vrea să le gestionez, pentru că îmi place să mă bucur. Cineva cunoscut nu înțelege, pentru că intervine orgoliul ăla care pe care. Acum vreau eu să mă simt bine, dar fix acum vreau și eu să mă simt bine și începe o negociere dinaia care, de cele mai multe ori, nu duce nicăieri”, a declarat Vasile Calofir în cadrul emisiunii „Detectorul de minciuni” de la Kanal D2.