
kanald.ro
Vedete
Lili Sandu vorbește despre începutul relației cu Silviu Țolu.
Lili Sandu și Silviu Țolu formează un cuplu de ani buni, au devenit părinții unui băiețel și încearcă, deși ambii sunt persoane publice, să își trăiască viața personală departe de lumina reflectoarelor.
Tocmai de aceea nu mulți sunt cei care știu cum s-au cunoscut, de fapt, cei doi și care a fost parcursul lor spre iubirea de care se bucură azi.
Lili Sandu, adevărul despre relația cu Silviu Țolu
Și tot iubirea, după o întâlnire pe platourile de filmare, spune prezentatoarea, i-a făcut pe ambii să renunțe la viețile pe care și le construiseră peste hotare și să se pună la casa lor, împreună, dar în România.
”La un moment dat, am decis să plec în vacanță și trebuia să ajung în România, dar am ajuns la Roma, la o prietenă, pe platourile de filmare. Acolo l-am cunoscut pe Silviu. M-am întors în țară, pentru o perioadă, alături de el, dar nu am mai plecat, tot amânam câte o săptămână. Până la urmă, am realizat că trebuie să mă duc doar pentru a-mi rezolva toate lucrurile în America și a mă reîntoarce definitiv acasă”, a spus Lili Sandu, conform Viva.
Întrebată ce anume a văzut în tatăl copilului ei de a decis pe loc să renunțe la tot, Lili Sandu mărturisește că fluturii din stomac pe care i-a resimțit după atâta timp au făcut-o să gândească cu inima și să lase raționalul deoparte.
Tocmai de aceea s-a lăsat dusă de val, a pus preț pe energia de moment, pe starea ei de atunci și recunoaște că nu se gândea absolut deloc că Silviu avea să o facă mamă.
Însă, inevitabilul s-a produs și, în ciuda diferenței de vârstă, de mai bine de un deceniu, pe care ea la început o considera o problemă, acum se declară un cuplu solid, fericit și împlinit.
”Nu pot să explic că a fost ceva anume, a fost un tot, am simțit fluturii în stomac, reveniseră la viață, având în vedere că nu mai erau de ceva vreme. Era „the one pentru o perioadă… poate.
Și pentru că vremea a trecut, iar ei au depășit testul timpului și al stresului ce vine la pachet cu frumoasa calitate de a fi părinte, mulți vor să știe și când vor face pasul cel mare.
Întrebare când va avea loc nunta, Lili Sandu se declară nehotărâtă. Nu în privința lui Silviu Țolu, ci a organizării evenimentului, amânat în primă instanță de pandemia de coronavirus.
Astfel că, obișnuiți să fie deja o familie, cu sau fără acte, prezentatoarea și actorul pun pe primul loc sentimentele pe care le au unul față de celălalt, armonia din familie și buna creștere pe care o pot oferi fiului lor.
”Și eu îmi permit să răspund că nu mai știu. Când o planificaserăm, a venit pandemia, apoi sarcina. Când ai un copil, toate lucrurile se schimbă. Un act nu dovedește dacă există sau nu familie. Probabil că va fi, dar nu mai contează pentru noi. Este important să ne creștem fiul cu dragoste, armonie și în căminul nostru,” a mai spus vedeta.