
kanald.ro
Actualitate
Tragedie fără margini în localitatea Băileşti, din Dolj, unde o femeie de 52 de ani și cei doi nepoței ai săi, de trei și patru ani, au murit marți seara într-un incendiu izbucnit într-un apartament.
O improvizație la instalația electrică a ucis doi copii de 3 și 4 ani și pe mătușa lor, într-un incendiu care le-a devastat apartamentul în care locuiau. Tragedia a avut loc noaptea trecută.
Vecinii au fost cei care au sunat la 112, iar la fața locului au intervenit mai multe echipaje de la ISU Dolj cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. De asemenea, trei ambulanțe au venit în ajutorul locatarilor.
Până la sosirea echipelor de salvare, 6 persoane au ieșit singure din clădire, iar alte 10 au fost evacuate de pompieri. Cei doi copii de 3 și 4 ani și mătușa lor de 52 de ani au fost găsiți inconștienți și nu au mai putut fi salvați. Femeia avea grijă de cei mici, după ce mama lor a murit în urmă cu aproape doi ani.
Surse oficiale au dezvăluit pentru Observatornews.ro că familia avea probleme financiare și le-a fost tăiat curentul. Pentru a avea lumină în apartament, tatăl copiilor a tras un fir de la panoul electric de pe casa scării până în casă. Improvizația le-a luat viața celor doi copii și femeii care se afla cu ei în casă.
Marți noapte, bărbatul a simțit miros de fum și a deschis ușa să aerisească.