
kanald.ro
Vedete
Vedeta i-a transmis o urare cu totul specială lui Petre Roman, în ziua în care acesta a împlinit 76 de ani.
A fost dublă sărbătoare în familia Oanei Roman. Tatăl vedetei, dar și Catinca, sora acesteia, și-au serbat ziua de naștere pe 22 iulie. Fosta prezentatoare TV a vrut să marcheze așa cum se cuvine acest moment important, așa că le-a transmis celor doi un mesaj emoționant.
Citeste si: Cum a ajuns Petre Roman să fie unul dintre cei mai doriți bărbați de către femeile de la Apaca
Oana Roman a fost la un pas de a rata ziua de naștere a tatălui și surorii sale. Vedeta a fost plecată într-o scurtă vacanță în Franța, împreună cu familia, însă la întoarcere a întâmpinat câteva probleme din cauza zborului. Într-un final, după o întârziere de 5 ore, ea a reușit să ajungă în țară într-o zi atât de importantă pentru cei doi.
Vreau să-ți spun că te iubesc mult, că-mi este foarte dor de tine, că-ți doresc să fii sănătos, să fii bine, să fii așa cum îți dorești tu și să-ți spun că vreau să ne vedem cât mai curând și de multe ori să ne vedem pentru că am nevoie și avem nevoie. Să fii sănătos, în primul rând. Te iubesc! Este și ziua Catincăi, Kiki, așa îi spuneam eu când eram mică. La mulți ani, Kiki! Să fii sănătoasă, să fii bine și tot ce-ți dorești tu!", a fost mesajul Oanei Roman pentru tatăl și sora ei.
Oana Roman și fiica ei, alături de Petre Roman
Oana Roman a dezvăluit recent că vrea să se mute definitiv din România. Vedeta a început deja să creeze anumite conexiuni pe plan profesional în Franța și spune că dorința ei de a părăsi țara începe să prindă contur: "Nu am lăsat deoparte sub nicio formă acest plan al meu, dimpotrivă muncesc la el și faptul că merg anul ăsta acolo este un pas în plus pentru că am deja niște conexiuni, niște viitoare întâlniri cu niște oameni în vederea unor proiecte pe care să le fac acolo și așa mai departe. Începe să se concretizeze, încet-încet, pas cu pas.", a declarat Oana Roman pentru click.ro.