
kanald.ro
Diverse
De ce trebuie să ținem cont în Săptămâna Patimilor?
Postul Paștelui este cel mai important, lung și drastic post din an, având 40 de zile. Acesta este păstrat cu sfințenie în mănăstiri, dar și de unii creștini. Pentru ortodocși, Săptămâna Patimilor este ultima săptămâna din Postul Paștelui, numindu-se și Săptămâna lui Lazăr sau Săptămâna Mare.
Primele zile ale Săptămânii Patimilor ne amintesc de ultimele îndrumări lăsate de Hristos ucenicilor săi. Denia, săvârșită în Serile Duminicii Floriilor și a zilelor de luni și marți din Săptămâna Mare este chemarea la pregătire a cea de-a două Venire a lui Hristos.
Citeste si: Cozonac de casă. Cum pregătești cel mai pufos cozonac pentru Sărbătorile Pascale
Joia Mare ne amintește de prezența Domnului Iisus Hristos pe pământ la Cina cea de Taină. Seara se savârșește Denia celor 12 Evanghelii. Vinerea mare începe cu citirea Ceasurilor Împărătești în timpul căreia se face amintirea coborării trupului Mântuitorului de pe Cruce. În Sfânta și Marea Sâmbătă se slujesc Vercenia, Sfânta Liturghie și Sfântul Vasile cel Mare, împreună cu citiri din Psalmi și binecuvântările Învierii.
În Saptamâna Patimilor, credincioși respectă postul negru care este specific săptămânii dinaintea Paștelui. Postul negru este unul special, iar creștinii obișnuiesc să nu mănânce nimic până la apusul soarelui. Enoriași își arată solidaritatea față de suferința Mântuitorului nostru.
Postul negru din Săptămâna Mare reprezintă zilele de luni, marți, miercuri, vineri și sâmbătă, ziua de joi este deslegata pentru că este Joia Mare, iar oameni se împărtășesc și se dezleagă la ulei.
Postul Paștelui nu înseamnă doar o perioada de regim alimentar, ci și una de regenerare spirituală, a rugăciunii mai intense, participarea la slujbe și evitarea conflictelor. De asemenea, participarea la slujbe, împăcarea cu cei cu care am avut o discuție mai aprinsă ne dă o stare phisică mai bună.
Citeste si: Paștele Catolic 2021. Programul slujbelor din Săptămâna Mare a Învierii Domnului
Obiceiul cere ca în Săptămâna Patimilor, enoriași să facă curățenie generală în case și gospodării. Se scoate totul la aerisit, se repară lucrurile stricate, se spală geamurile și se pot spală rufe.
Ziua de marți din Săptămâna Mare este destinată pregătirilor.
La țară bărbații se pot ocupa de treburile câmpului, în timp ce gospodinele se îngrijesc de casă.
La sate creștinii se opresc din treburile câmpului și se axează mai mult pe curățarea și înfrumusețarea curților.
Din această zi nu se mai poate spală rufe și nu este indicat să se mai facă curățenie.Se prepară pasca, cozonacii și se înroșesc ouăle.
Citeste si: Când pică Rusaliile în 2021? Sărbătoarea se mai numeşte şi Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea
Ultima zi din Postul Paștelui are mai multe denumiri cum ar fi Vinerea Patimilor, Vinerea neagră sau Vinerea Mare și este cunoscută ca o zi de post negru complet. Este o zi de doliu și reprezintă ziua în care Iisus a fost răstignit și a murit pe Cruce pentru păcatele oamenilor. În acestă zi este interzisă coacerea la cuptor și spălarea rufelor.
Este ultima zi de dinaintea Paștelui în care se pregătesc majoritatea mâncărurilor pentru masa pascală. În ajunul Paștelui se aleg hainele ce vor fi purtate la Slujba de Înviere, precum și un coș cu bunătăți ce va fi dus la biserică pentru sfințire. Cei care au ținut Postul Mare vor merge după Înviere să se împărtășească în Duminica Paștilor.