
Traian și Corina
Încă o poveste cu final fercit în cazul unui cuplu care s-a format în cadrul unei emisiuni televizate! Cunoscându-se sub ochii a mii de telespectatori, Traian și Corina au demonstrat de-a lungul anilor cum arată triumful pe plan sentimental.
Cei doi au avut un parcurs nu tocmai lin în relația lor, trecând printr-o despărțire ce a venit ca un șoc la acel moment, însă cei doi s-au împăcat rapid, iar ulterior au avut parte și de cel mai frumos rod al iubirii lor, o fetiță!
„Pot spune ca sunt cea mai fericită pentru că am făcut parte din această familie. Nu regret nimic. Lângă Traian am cunoscut iubirea adevărată. Acum sunt foarte fericită, am o altă relație. Aici în Spania am un loc de muncă stabil. La 21 de ani, mă pot declara o femeie împlinită. Cu familia mea am o relație bună, ținem legătura”, declara Corina, în 2014, după ce se despărțise de Traian.
Citeste si: Loredanei Chivu i-au „putrezit” fesele! Imagini șocante cu posteriorul siliconat al blondei- bzi.ro
Traian și Corin s-au împăcat rapid, iar micuța a venit pe lume în 2018, spre surpinderea telespectatorilor emisiunii care speculau că relația lui Traian și a Corinei nu va ține pentru mult timp în afara competiției Mireasa pentru fiul meu.
Citeste si: Eliza, fiica Adrianei Iliescu, cea mai în vârstă mamă din România, s-a prezentat astăzi în curtea școlii!
Citeste si: Cod Rutier. Ce nu au voie, de fapt, să facă șoferii în primele 12 luni după ce au luat permisul
Pe lângă copilul pe care îl cresc împreună, alte dovezi clare ale iubirii lor sunt fotografiile pe care le postează cei doi.
Familiști convinși și foarte îndrăgostiți unul de celălalt, cei doi se postează destul de des în ipostaze romantice: fie că se sărută, fie că se fotografiază ținându-se în brațe, cei doi foști concurenți care sunt acum și părinți par mai fericiți ca niciodată!
Vezi Galeria Foto pentru mai multe imagini cu familia fericită!