Colinde și pricesne de Paște

Diverse

Paşte 2023: Colinde pascale și pricesne care se cântă la sărbătoarea Învierii Domnului

Paşte 2023: Pricesne şi colinde pascale care se cântă în prima zi de Paște.

Paşte 2023: Pricesne şi colinde pascale care se cântă la sărbătoarea Învierii Domnului de către preoți sau credincioși.

Paşte 2023: Pricesne ortodoxe

Priceasna este o cântare care se cântă la slujba liturghiei ortodoxe, în timpul împărtășirii preotului sau, prin generalizare, a credincioșilor. Priceasna mai poartă numele de cântare mănăstirească.

Citeste si: Florin Piersic, în doliu! Una din cele mai dragi ființe din viața lui s-a stins. Dan Negru este cel care a făcut anunțul- kfetele.ro

Pricesnele sunt cântate cu precădere în bisericile parohiale de către credincioși, iar în ultimul timp au devenit parte a repertoriului multor artiști populari consacrați care au depus eforturi considerabile pentru culegerea, adaptarea și păstrarea lor.

Textele pricesnelor mai vechi provin din poezii populare cu autori anonimi, iar celor mai noi din poezii religioase cărora, de regulă, li se cunosc autorii. Printre artistele cunoscute care cântă pricesne se numără: Paula Seling, dar şi Vlăduţa Lupău.

Paștele este o sărbătoare religioasă anuală de primăvară cu semnificații diferite, întâlnită în iudaism și creștinism. Creştinii nu sărbătoresc Paştele la aceeaşi dată cu iudaicii.

Citeste si: Bianka și Toni sunt tinerii găsiți morți într-o mașină, în Harghita! Tânăra era împușcată în piept, iar băiatul în cap- kanald.ro

Paștele este sărbătoarea Învierii Domnului și este sărbătorit în familie, fiind o sărbătoare a iubirii, a jertfiri și a iertării. 

Citește și: Paşte 2023: Învierea Domnului, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății

Colinde și pricesne de Paște [Sursa foto: Shutterstock]

Paşte 2023. Colinde pascale

Paștele Ortodox s e sărbătorește la o dată diferită de Paștele Catolic fiindcă cele două culte religioase nu folosesc același calendar. Biserica Catolică se raportează la echinocţiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează acelaşi eveniment astronomic după calendarul iulian (pe stil vechi). 

Citeste si: Florin Piersic, în doliu! Una din cele mai dragi ființe din viața lui s-a stins. Dan Negru este cel care a făcut anunțul- kfetele.ro

Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro

Citeste si: Pilotul care putea ajunge în Formula 1 și-a recunoscut crima. Motivul pentru care și-a ucis tatăl este de-a dreptul HALUCINANT. A uimit autoritățile- radioimpuls.ro

Astfel, catolicii calculează data Paștelui după o formulă de calcul a lunii pline de după echinocțiul de primăvară, în timp ce ortodocșii calculează în funcție de luna plină astronomică.

Semnificația cuvântului „Paști”

Cuvântul „Paşti” vine de la pasha, un cuvânt evreiesc, care înseamnă trecere. La Sfintele Paşti se sărbătorește trecerea de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer.

Citește și: Felicitări de Paște 2023. Urări, sms-uri și mesaje la sărbătoarea Învierii Domnului: „Iisus a venit pe lume pentru a ne dărui viață, astfel încât fiecare dintre noi să se bucure de clipele de trăire de pe pământ și de veșnicia din ceruri! Un Paște fericit

Când spunem cuvântul „Paşti”, fiecare dintre noi ne gândim la sărbătoarea această mare, la sărbătoarea care ne stă în față acum. Cuvântul „Paşti” vine de la pasha, un cuvânt evreiesc, care înseamnă trecere. Au fost Paşti şi sunt Paşti şi pentru evrei. Paştile noastre sunt Paşti creştine. Evreii sărbătoareau şi sărbătoresc la Paşti ieşirea din robia egipteană, trecere prin Marea Roșie, trecere prin pustie şi ajungerea lor în Canaan. Noi, la Sfintele Paşti, sărbătorim altceva decât evreii, şi anume trecerea de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, se arată în scrierile Părintelui Teofil Părăian.