
kanald.ro
Actualitate
Proiectul de lege privind interzicerea pensie-salariu în instituțiile de stat a fost discutat, astăzi, în ședința de Guvern.
În cadrul conferinței de presă de la finalul ședinței de Guvern, Raluca Turcan a anunțat că sunt 35.000 de persoane pe teritoriul României care cumulează pensia cu salariul. Mai mult, aceasta a ținut să precizeze și care sunt principiile pentru noua lege a salarizării.
Potrivit spuselor sale, bugetarii care încasează și pensie sunt nevoiți să opteze în 30 de zile de la publicarea legii. De asemenea, acest proiect prevede posibilitatea continuării activității până la vârsta de 70 de ani.
„În legătură cu primul proiect, vorbim despre persoanele care odată ce au îndeplinit vârsta de pensionare pot să opteze la cerere, să lucreze până la vârsta de 70 de ani.
Potrivit ministrului, legea salarizării va fi modificată astfel încât sporurile bugetarilor să nu fie mai mari de 20% din salariul de bază. Totodată, Raluca Turcan a mai precizat că aceste sporuri trebuie acordate salariaților care muncesc la distanțe foarte mari sau în condiții extrem de periculoase.
„Avem sporuri create ca artificii ca să crească salariile. Aceste sporuri fie vor fi reduse în sumă fixă, de obicei, iar acolo unde salariile chiar trebuie să crească, pentru că au fost lăsați în urmă, să crească pe grila de salarizare, să crească salariul de bază. Nu trebuie să inventezi sporuri care mai de care mai năstrusnice, ci mai degrabă ajuți omul să aibă un salariu de bază mai mare”.