Nicole Cherry le-a răspuns celor care consideră că s-a grăbit în procesul de a deveni mamă.
Nicole Cherry este una dintre cele mai iubite cântărețe din România. Anul trecut a rămas însărcinată, de curând dând naștere unei fetițe superbe, pe nume Anastasia. Împreună cu iubitul ei, Florin Popa, sunt foarte fericiți că au devenit părinți și abia așteaptă să vadă cum va arăta viața lor de acum încolo.
Anastasia are deja vârsta necesară pentru a fi creștinată, iar Nicole și Florin s-au pus deja pe treabă. Cei doi au început deja pregătirile, urmând ca la finalul acestei primăveri, să aibă loc unul dintre cele mai importante evenimente din viața lor. Nicole Cherry ne-a dezvăluit detalii în premieră despre botezul fiicei ei și cine vor fi nașii.
"Am reușit să organizăm cât de cât botezul, am parte și de ajutor, recunosc.
Nu aș fi putut să mă descurc singură, pentru că avem destul de mulți invitați, fiind și prima petrecere mare, ne-am dorit să avem toți oamenii pe care îi iubim alături de noi, e o listă foarte mare, chiar nu mă așteptam și ne-au și răspuns pozitiv mulți dintre ei. Așteptăm momentul cu nerăbdare, ne dorim să o creștinăm, mai ales că am o conexiune foarte puternică cu Dumnezeu și e un eveniment important pentru întreaga familie. În luna mai se va întâmpla, o să fie frumos o să fie un început de vară cu mult soare.
(...) Nașii vor fi prietenii noștri de familie, pe care îi cunosc eu de foarte mult timp, de la 14 ani, sunt nașii Anastasiei, iar nașii de cununie vor fi oamenii apropiați sufletului nostru, din partea lui Florin.", a mărturisit Nicole Cherry, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.
Nicole Cherry este foarte iubită de public, dar și foarte apreciată pentru familia frumoasă pe care și-a întemeiat-o.
Însă, există și câteva guri răutăcioase care au susținut de-a lungul timpului, că artista a devenit mult prea devreme mamă, vârsta pe acre o are fiind prea fragedă pentru o astfel de experiență. Cântăreața le-a dat replica și le-a transmis un mesaj prin care explică de ce a ales să facă lucrul acesta.
"Consider că atâta timp cât tu ești pregătit și simți că vrei să îți întemeiezi o familie și ai lângă tine o persoană cu care poți face asta, nu mi se pare că e prea devreme sau prea târziu.
Niciuna dintre ele nu se potrivește în nicio situație. Important e ceea ce îți dorești tu și cum ți le așază Dumnezeu. Până la urmă, tu ți le poți dori, dar dacă nu e momentul, clar nu ți le va da.", a declarat Nicole Cherry, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.