
kanald.ro
Cuza și Emi, totul despre prietenia lor
Vedete
Emi și Cuza, mai sinceri ca niciodată! De la ce apar certurile dintre ei, dar și cum reușesc să treacă peste astfel de momente tensionate?
Emi și Cuza sunt doi dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști din țara noastră. Alături de bunul lor prieten, Cucu, au pus bazele proiectului „Noaptea Târziu”, care s-a bucurat și se bucură, în continuare, de un real succes în rândul fanilor. Datorită carismei, dar și sincerității de care au dat dovadă pe parcursul anilor, cei trei au reușit să adune de partea lor o mulțime de fani.
Emi și Cuza apar foarte des împreună pe micile ecrane, iar de-a lungul timpului au participat ca echipă în cadrul unor proiecte TV.
Cuza și Emi sunt prieteni de foarte mulți ani, iar de-a lungul timpului au fost alături unul de celălalt atât în momentele frumoase, cât și în cele mai puțin frumoase.
Cei doi au apărut deseori pe micile ecrane, mai ales că au participat împreună în cadrul unor show-uri TV.
Ei bine, tot acolo, fanii i-au mai văzut și certându-se și aruncându-și cuvinte mai urâte, însă au mărturisit că au temperamente puternice, iar uneori se aprind mult prea repede. Însă, în realitate, sunt pieteni foarte buni și au învățat să-și accepte unul altuia atât calitățile, cât și defectele.Cuza și Emi, totul despre prietenia lor
„Ne cunoaștem atât de bine, suntem olteni, suntem vulcanici amândoi, ne asemănăm în proporție de 80%, de multe ori ne cunoaștem după privire sau simțim instant când nu e ceva în regulă cu celălalt. Știm ce poate unul să facă și celalalt nu, am învățat să ne acceptăm așa cum suntem. Tocmai de asta, intensitatea certurilor părea super puternică, dar era ca un băț de chibrit: s-a aprins și imediat s-a ars!”, a mărturisit Emi pentru Okmagazine.ro.
Citeste si: Alertă în România! A fost convocat Comitetul pentru Situații de Urgență- kanald.ro
Mai mult decât atât, Cuza este de părere că uneori mai intervin și certuri sau diverse probleme, ca în oricare altă relație, însă regula lor de aur este să nu se mintă niciodată, indiferent de situație. Cât despre cuvintele jignitoare, acesta mai spune și că s-au ceurtat foarte mult atunci când erau mici, tocmai de aceea acum lucrurile de genul ăsta nu își mai au sensul.
„Nu asta e dinamica noastră. Cel puțin, nu mai este asta dinamica prieteniei noastre. Tineri fiind, ne-am certat atât de mult și ne-am înjurat atât de tare, încât acum nu mai avem ce să ne spunem rău. Ca în orice relație, dacă totul e perfect, înseamnă că unul minte; noi nu ne mințim, frații nu se mint între ei! Contextul din Asia, presiunea timpului, oboseala acumulată, toate și-au spus cuvântul, dar un lucru de observat este că, după ce ne spuneam toate ofurile, în două minute ne luam de gât și plecam la drum și mai sudați.”, a completat Cuza.
Cuza și Emi, totul despre prietenia lor