
kanald.ro
Diverse
Cum poți pregăti acasă cele mai gustoase și pufoase gogoși? Rețeta vine de la chef Sorin Bontea, juratul Chefi la cuțite.
Chef Sorin Bontea a împărtășit cu fanii săi rețeta lui specială de gogoși. Juratul Chefi la cuțite a dezvăluit toate secretele despre desertul copilăriei.
Sorin Bontea își încântă fanii cu diverse rețete pe care pe le postează pe YouTube. Cu ceva timp în urmă, juratul de la Chefi la cuțite a arătat tuturor cum pregătește cele mai gustoase gogoși de casă, o rețetă pe care a învățat-o de la mama sa.
Citeste si: Rețeta de pâine a lui chef Sorin Bontea. Are puțină drojdie și e delicioasă
500 g de făină
2 ouă
100 g de zahăr
80 g de unt topit
coajă de lămâie
coajă de portocală
11 g de drojdie
un vârf de sare
esență sau extract de vanilie
250 ml de lapte
Pentru frământarea aluatului se poate folosi un robot de bucătărie, cum a procedat chef Sorin Bontea.
Gospodinele care nu au în casă ustensila, pot frământa coca cu mâinile goale până când aluatul se dezlipește de castron.Într-un castron se pun laptele călduț, zahărul și drojdia, iar apoi se adaugă coaja de portocală și lămâie. Toate ingredientele se amestecă puțin cu telul până se omogenizează. Preț de 10-15 min, se lasă compoziția deoparte, astfel încât să se activeze drojdia.
Citeste si: Sarmale de post. Cele mai bune reţete de sarmale fără carne pentru Postul Paştelui 2021
Peste amestecul de lapte, drojdie, zahăr, coajă de portocală și lămâie, se adaugă puțină sare, extractul de vanilie, untul topit și ouăle, urmând ca totul să se mixeze. La final, se adaugă făina treptat și se reia mixajul.
1 pliculeț drojdie uscată
3 gălbenușuri
1 ou
300 g făină
120 ml lapte
3 linguri zahăr
40 g unt
un praf generos sare
1 pliculeț zahăr vanilat
2 linguri rom
coaja unei portocale
gem pentru umplutură
ulei pentru prăjit
zahăr pudră
Se pune făina într-un recipient încăpător și se adaugă amestecul de 2 linguri de lapte cald cu drojdia uscată, puțin zahăr și un praf de sare. Se amestecă ușor și se lasă maiaua la crescut 20 de minute la cald. Între timp, se bat gălbenușurile cu oul și zahărul spumă, timp de 3-4 minute, peste care se adaugă toate mirodeniile și laptele.
Citeste si: Reţeta de sarmale a lui Chef Cătălin Scărlătescu
Gălbenușurile se adaugă peste maiaua umflată și se frământă timp de 10-15 minute, iar mai apoi se adaugă și untul topit. Compoziția se amestecă până devine un aluat fin. Se presară aluatul cu făină și se dă la crescut 20 de minute, apoi repetă framântarea pe un blat bine înfăinat și se dă la crescut pentru încă o oră.
Când aluatul s-a umflat, se întinde o foaie de 1 cm grosime. Se taie în forme și se mai lasă la dospit pentru 30 de minute la căldură. Gogoșile se prăjesc în ulei încins, câte 1-2 minute pe fiecare parte. Apoi se umplu cu gemul preferat și se dau prin zahăr pudră. Poftă bună!