
kanald.ro
Vedete
Adrian Nartea este un tată extrem de implicat în creșterea și educația fiicelor sale. Artistul vrea cu orice preț să fie un model pentru cele două fete.
Fără îndoială, Adrian Nartea este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști din țara noastră. De-a lungul timpului a reușit să-și construiască o carieră de succes în actorie. Se poate lăuda cu un parcurs profesional demn de invidiat și asta pentru că numele său a apărut în numeroase producții extrem de îndrăgite de public. Tocmai de aceea, actorul a adunat de partea sa o mulțime de fani, care îl apreciază pentru carisma, sinceritatea și munca depusă.
Pe plan sentimental lucrurile îi merg la fel de bine.
Adi Nartea se poate declara un bărbat împlinit din toate punctele de vedere și asta pentru că are o carieră înfloritoare, dar și o familie minunată, care îi aduce zi de zi multă bucurie.
Ca oricare alt părinte, artistul își dorește tot ceea ce este mai bun pentru fiicele sale, însă preferă să nu le ofere totul pe tavă și, de asemenea, să le lase să greșească atunci când este cazul. Actorul consideră că în acest mod, ele vor deveni mult mai responsabile și mult mai atente la ce le rezervă viitorul.
„Vreau să le las să cadă atât timp cât nu este grav. Vreau să nu le cresc în puf. Odată ce îi protejezi prea mult, le faci un mare rău. Ei se vor adapta mult mai greu la ce urmează. Nu vreau să le car ghiozdanul.
Adi Nartea, alături de soția și fiicele sale
Adi Nartea nu este doar un actor foarte talentat, ci și un tată extrem de implicat. Artistul se implică activ în creșterea și educația fiicelor sale. Mai mult decât atât, dă întotdeauna dovadă că este stâlpul familiei, tocmai de aceea își dorește să fie un exemplu pentru copiii săi.
Chiar dacă pe umerii săi este o responsabilitate uriașă, îndrăgitul actor vrea ca în viitor cele două fiice ale sale să facă alegerea potrivită.
„Eu vreau să fiu cel mai bun exemplu de bărbat pentru ea ca atunci când o să fie momentul să fiu sigur că o să aleagă ceva ok. E o responsabilitate. Vreau să fiu cea mai bună variantă a mea pentru ca Mara să vadă în mine un exemplu pe care să-l aibă mai încolo. Cred că sinceritatea este cel mai important lucru”, a mai spus artistul pentru sursa menționată anterior.
Adi Nartea, alături de soția și fiicele sale