Saveta Bogdan, apariție de senzație într-o reclamă în America! A fost un real succes, dar nu a încasat niciun ban: „S-au vândut foarte bine”

Vedete

Saveta Bogdan, apariție de senzație într-o reclamă în America! A fost un real succes, dar nu a încasat niciun ban: „S-au vândut foarte bine”

Saveta Bogdan este mândră de reușita sa, de a face reclamă unui brand de mașini de spălat chiar în America.

La cei 77 de ani ai săi, Saveta Bogdan  a devenit o vedetă în adevăratul sens al cuvântului și în America, acolo unde fiica sa locuiește, după ce a filmat o reclamă care a fost difuzată în mai multe state. Cum a avut această ocazie, care este produsul căruia i-a făcut reclamă, dar și ce a câștigat din toată această campanie a spus-o chiar ea, mândră că a reușit ce vedetele „mai mari” de la noi din țară nu au reușit în zeci de ani de carieră.

Reușita  Savetei Bogdan  este dovada faptului că oamenii potriviți, aflați la momentul potrivit creează contextul oportun, pentru care s-a și putut implica într-o reclamă care a fost văzută de mii de cetățeni și care se pare că a fost un real succes. În ultimii 15 ani, de când fiica sa s-a stabilit peste ocean, vizitele în America au fost foarte dese, însă de această dată a reușit să transforme o simplă vizită într-o oportunitate pe care nu mulți o au.

Citeste si: Ultima dorință a lui Horia Moculescu a fost dezvăluită cu câteva luni înainte de a se stinge din viață! Ce își dorea cu ardoare marele compozitor? "Mai e încă ceva!"- kfetele.ro

Saveta Bogdan, mândră că a apărut într-o reclamă în America

Saveta Bogdan a mărturisit că a făcut reclamă unor mașini de spălat, pentru compania în care chiar ginerele său ocupă poziția de manager.

Pentru că i-a făcut o favoare soțului fiicei sale, nu a putut să ceară în schimb bani, însă a fost răsplătită pe măsură de către acesta, cu flori și o masă la restaurant.

Citeste si: Giuly a primit un val de critici în mediul online: „Siliconate, cu gene de 2 metri”. Postarea cu care fosta concurentă de la „Casa iubirii” a intrigat pe toată lumea- kanald.ro

„Reclama a fost pentru statul Wisconsin și alte două state. Ginerele meu mi-a propus dacă vreau să fac o reclamă, a vorbit cu șefii lui despre mine, m-au plăcut și au fost încântați de idee. Am înțeles că s-au vândut foarte bine mașinile de spălat după ce am făcut reclama. Aveau buget pentru reclamă, însă din respect pentru ginerele meu, nu am vrut să iau nimic. După filmare, ginerele m-a invitat la un restaurant frumos, împreună cu fiica mea, am petrecut foarte bine acolo. Am sărbătorit cu hamburger, fructe de mare și șampanie, mi-a oferit și un mare buchet de flori.”, a declarat Saveta Bogdan, conform Spynews.ro.

Citește și: Saveta Bogdan, foc și pară! Artista îi dă replica Angelei Rusu și o taxează grav: „Numele ei e prea mic pentru numele meu”| EXCLUSIV

Citește și: Saveta Bogdan, dezvăluiri inedite despre căsnicia fiicei sale! Ce spune interpreta despre cadoul pe care Cătălina l-a primit din partea soțului ei: „A vrut să compenseze”