
kanald.ro
Nelu Popa
Vedete
Nelu Popa, gest impresionant pentru o șoferiță a cărei mașină a luat foc în mers.
Saxofonistul Nelu Popa a trăit momente de panică de curând, în timp ce se afla în trafic. Artistul a fost martorul unui incendiu de proporții, care a fost la un pas de a se transforma într-o adevărată tragedie.
Nelu Popa a fost martorul unui adevărat dezastru pe șosea. Saxofonistul se afla la volan în momentul în care a văzut o mașină care ardea în flăcări.
Imediat după ce a coborât din mașina sa, Nelu Popa și-a dat seama că este vorba despre un incendiu izbucnit brusc și că înăuntrul autovehiculului care ardea în flăcări se afla o persoană de sex feminin.
Se pare că artistul nu a stat cu mâinile în sân și a sărit în ajutorul femeii. Împreună cu cei de la serviciile de intervenție, Nelu Popa a scos-o pe șoferiță din flăcări. Incendiul s-a petrecut pe un drum care ducea spre Câmpeni, orașul de unde este și celebrul saxofonist.
„Eu mă deplasam spre Câmpeni, iar pe partea dreaptă a carosabilului, înainte de orașul Abrud am văzut că ardea o mașină. O femeie era înăuntru. Nu mai putea să iasă. Am oprit repede. Am fost îngrozit de ce am văzut. Am scos-o cât am putut de repede din mașină. Am reușit să iau și bagajele pe care le avea acea doamnă”, a mărturisit Nelu Popa pentru fanatik.ro
Celebrul saxofonist a mai mărturisit faptul că femeia l-a recunoscut din mediul online și că nu se aștepta să se oprească și să o salveze.
„Am stat până au ajuns pompierii. Apoi am dus-o acasă în Roșia Montană. Nu se aștepta săraca doamnă să mă opresc să o ajut… Mai ales că mi-a zis că mă cunoaște din mediul online. Nu m-a văzut până acum în realitate, dar uite că Dumnezeu a făcut în așa fel încât să o cunosc și să o pot salva.
Mă bucur foarte mult că am putut să contribui la chestia asta și că nu a pățit ceva mai rău, Doamne ferește! Nici nu a știut săraca în ce fel să-mi mulțumească, dar nu am nevoie de mulțumire. Bine că e bine”, a mai precizat artistul.