
In articol:
- Semnificația Crăciunului
- Semnificația creștină a Crăciunului
- Ajunul Crăciunului
- Moș Crăciun
- Bradul de Crăciun
- Masa De Crăciun
- Colindele de Crăciun
- Tradiții românești de Crăciun
Care este semnificația Crăciunului? Ce reprezintă această sărbătoare plină de tradiții și obiceiuri care adună toată familia în jurul bradului, în miros de cozonaci și pe acorduri de colinde tradiționale.
Pe 25 decembrie în fiecare an se sărbătorește Crăciunul, numit și Nașterea Domnului Iisus Hristos.
Semnificația Crăciunului
Creștinii sărbătoresc Crăciunul de peste 2000 de ani. Această sărbătoare celebrează Nașterea Domnului Iisus Hristos. Crăciunul este o sărbătoare care se petrece în familie, fiind marcată de obiceiuri și tradiții precum colindele, venirea lui Moș Crăciun, împodobirea bradului și masa specială pregătită pentru a sărbători alături de cei dragi.
Semnificația Crăciunului[Sursa foto: Shutterstock]
Semnificația creștină a Crăciunului
Crăciunul marchează Nașterea Domnului Iisus Hristos și este una dintre cele mai importante sărbători de peste an. Printre sărbătorile bisericești importante mai amintim de: Paști, atunci când Iisus Hristos Învie, Înălțarea Domnului la Cer și Adormirea Maicii Domnului.
În tradiţia populară se spune că Fecioara Maria trebuia să-l nască pe fiul lui Dumnezeu şi umbla, însoțită de Iosif, din casă în casă, rugând oamenii să-i ofere adăpost. Ajunsă la casa bătrânilor Crăciun și Crăciunoaia, aceștia nu o primesc pentru a nu le "spurca" locuinţa prin nașterea unui copil conceput din greșeală. Ajunsă la capătul puterilor, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile nașterii.
Ajunul Crăciunului
Ajunul Crăciunului este pe 24 decembrie, fiind ultima zi din postul Crăciunului. În Ajun, preoții merg din casă în casă cu icoana ca să vestească Nașterea Domnului. Gospodinele fac curățenie în casă și pregătesc masa de Crăciun, plină de bucate îmbietoare, iar copiii merg la colindat, vestind Nașterea Domnului.
Semnificația Crăciunului[Sursa foto: Shutterstock]
Moș Crăciun
Din vechime se ştie că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. În unele legende populare şi colinde, Moş Ajun apare ca un cioban sau un baci la turmele fratelui său. În cultura populară românească, Crăciun apare ca personaj cu trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii şi zeii din basme, dar are şi calităţi tipic umane. El este bătrân (are o barbă lungă) şi bogat (de vreme ce are turme şi dare de mână).
Pe de altă parte, ideea de spiriduşi de Crăciun vine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şi urâţi, pentru că, deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspândită era că ei se purtau precum persoana cu care aveau de-a face, fiind fie răutăcioşi, fie drăguţi. În Evul Mediu, în loc să ofere daruri, spiriduşii mai degrabă aşteptau să le primească. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.
Citeste si: Pe ce dată vine Moș Crăciun 2020. Urmărește LIVE traseul lui Moș Crăciun
În 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul naţional de radio finlandez, a declarat că Moşul locuieşte pe un munte în Laponia. Astăzi pare aproape sigur însă că Moş Crăciun şi cei 11 spiriduşi ai lui stau bine ascunşi undeva pe muntele Korvatunturi în Laponia, Finlanda, în apropiere de graniţa cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiriduşi, este paznicul credincios al satului lui Moş Crăciun.
Rudolph este cel mai celebru ren, fiind conducătorul celorlalţi opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi Vixen. Când Rudolph era pui, nasul său a fost atins de Magia Crăciunului şi de atunci este strălucitor şi roşu.
Semnificația Crăciunului[Sursa foto: Shutterstock]
Bradul de Crăciun
Într-una din poveștile de Crăciun se spune că, în secolul al VII-lea, călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea, însă, familiile creştine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii.
Semnificația Crăciunului[Sursa foto: Shutterstock]
Citeste si: Calendar ortodox 8 iunie 2023. Ce sărbătoare este joi?- stirilekanald.ro
Masa De Crăciun
În ziua sfântă de sărbătoare, creștinii se așează la masă alături de familie și de cei dragi. De pe masa de Crăciun a românilor nu lipsesc bucate tradiționale precum: sarmalele, piftia, friptura de porc, salata de boeuf și alte bunătăți pregătite cu drag de mame și bunici.
Colindele de Crăciun
Românii ascultă în preajma Crăciunului colinde tradiționale menite să vestească Nașterea Lui Iisus.
Tradiții românești de Crăciun
Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine şi în satele româneşti. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor.
În satul Harpia, dacă primul care intră în casă de Crăciun este un bărbat, oamenii cred că este un semn de bunăstare şi sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii ţin masa întinsă toată noaptea.
Citeste si: Câte zile are Crăciunul și ce semnificație are fiecare zi în parte
În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.