Sensy a ajuns cu fiul ei la doctor, la doar câteva săptămâni de când a venit pe lume. Micuțul a fost supus unor investigații medicale: „Azi am fost la eco, acum câteva săptămâni am fost și la cardiologie și la neurologie”
Sensy a povestit pe Instagram că fiul ei a trecut prin câteva investigații medicale de rutină pentru a se asigura că totul este în regulă.
Sensy este una dintre cele mai cunoscute creatoare de conținut de la noi din țară, iar de puțin timp a deveni mămica unui băiețel superb. Aceasta este foarte fericită în noul rol pe care îl are și este foarte atentă la nevoile bebelușului său. Recent, vedeta a povestit pe internet că cel mic a fost supus unor investigații medicale. Iată cum se simte!
Bebelușul lui Sensy a fost supus unor investigații medicale
Sensy și-a dorit foarte mult să devină mămică, iar visului ei s-a împlinit în urmă cu câteva săptămâni când l-a adus pe lume pe fiul său.
Aceasta este foarte implicată în tot ceea ce ține de bebeluș și împarte experiențele sale și cu fanii din mediul online.
Blondina a dezvăluit, recent, că băiețelul ei a fost supus unor investigații medicale, mai exact doctorul a decis să-i facă niște ecografii care se fac tuturor bebelușilor la începutul vieții.
Aaron a ajuns și cardiologie și neurologie acum puțin timp, iar mama sa a anunțat pe Instagram că este perfect sănătos, ba chiar a făcut și o glumă și a specificat că este pregătit să se însoare.
„Azi am fost la eco șold, eco abdomen și transfontanela, acum câteva săptămâni am fost și la cardiologie și la neurologie, am băiat mare și sănătos, pot să-l însor gata”, a
scris Sensy pe Instagram.
Postare InstaStory Sensy
[Sursa foto: Instagram]
Sensy a avut ceva probleme după ce a născut
Sensy s-a confruntat cu mai multe probleme pe parcursul celor nouă luni de sarcină, iar aceste probleme i-au dat bătăi de cap și după ce a născut. Aceasta a fost nevoită să ia pastile pentru tensiune, astfel că nu a reușit să îl alăpteze pe fiul ei.
„Nu am reușit să îl alăptez. Au fost 2 săptămâni în care am luat pastile pentru tensiune și nu am avut voie să îi dau laptele. Cumva, în aceste două săptămâni a refuzat sânul, iar acum mă mulg și îi dau laptele, dar sân nu vrea.
Este foarte frustrant să ai lapte și să îl arunci la gunoi. Este îngrozitor! Mai ales în primele săptămâni când era atât de important laptele acela pentru el, eu îl aruncam la chiuvetă. Doctorii au spus că este mult mai greu la sân, este mic, nu știe să tragă, iar la biberon este mai ușor, îi curge în guriță, nu trebuie să facă mult efort, dar ne descurcăm. Îi dau laptele meu băgat în biberon sau formula. Altele sunt problema, nu doar laptele.”,
a declarat Sensy, pentru PlayTech.
Sensy a ajuns cu fiul ei la doctor, la doar câteva săptămâni de când a venit pe lume. Micuțul a fost supus unor investigații medicale: „Azi am fost la eco, acum câteva săptămâni am fost și la cardiologie și la neurologie”
Sensy, primele declarații după ce a devenit mămică! Cu ce probleme se confruntă, la scurt timp după ce a adus bebelușul pe lume?! Dezvăluirile făcute chiar de ea: „O iau de la capăt”