Singura reacție a reprezentanților Bisericii Catolice după decizia autorităților privind Paștele ortodox

De Paștele ortodox, care are loc la o săptămână după cel catolic, Ministerul de Interne a luat măsuri speciale pentru distribuirea Luminii de Înviere.

Distribuie pe:

Autor: C.L.

De Paștele ortodox, Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă a încheiat un acord prin care voluntari, însoțiți de polițiști, vor merge din casă în casă pentru a da Lumină în noaptea de Înviere.


In articol:

Acordul dintre Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă Română, susține ministrul Marcel Vela, are ca scop evitarea ”aglomerației în seara de Înviere”.

Citeste si: Ordin clar venit din partea lui Iohannis. Ce decizie capitală a luat

Numai că măsurile vin acum, înaintea Paștelui ortodox, deși duminica trecută a fost Paștele catolic, iar atunci nu au fost luate măsuri similare. În mediul online sunt mulți catolici care sunt revoltați de faptul că pentru Paștele catolic nu au fost luate măsuri ca Lumina să ajungă și la ei.

Miercuri, 15 aprilie, părintele Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din București a postat pe pagina sa de socializare un mesaj scurt, care ar putea să fie interpretat ca un mesaj în contextul nemulțumirilor catolicilor din România.

Citeste si: Preşedintele Iohannis, mesaj pentru credincioșii care sărbătoresc Paștele Catolic și pentru cei care sărbătoresc Floriile

Citeste si: Marius de la Puterea Dragostei este devastat! „Are tumoră pe creier...” - evz.ro

Iată postarea părintelui Francisc Doboș: ”Cuvânt pentru romano-catolici: am celebrat Învierea din morți a lui Cristos exact așa cum a făcut-o Papa Francisc. Am respectat indicațiile Sf. Scaun, ale episcopilor noștri și ale autorităților din România”

Citeste si: Cum va fi vremea de Paşte. Meteorologii anunţă schimbări mari de la o zi la alta

Președintele Klaus Iohannis nu este de accord cu decizia Ministerului de Interne

Într-un discurs susținut, miercuri, 15 aprilie, președintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului să revină asupra acordului încheiat între Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă Română. Șeful statului a precizat că nu este momentul pentru relaxare în acest moment.

„Este regretabil să observăm, și în viața noastră, și în viața publică, că de multe ori cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații. Așa se pare că se întâmplă și cu un așa-zis acord încheiat între Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă. Probabil intențiile sunt foarte bune, dar nu s-a înțeles foarte bine ce se dorește acolo. Mulți români au înțeles că este cazul să ne relaxăm. Nu este cazul să ne relaxăm! Iar explicațiile care s-au dat au fost prea optimiste. (...) Voi solicita Premierului Orban și Ministrului de Interne să revină asupra acestui acord, să găsească, dacă vor, o formulă care respectă principiul „Stați acasă!”, care se încadrează perfect în solicitările din decretul care prelungește starea de urgență și care, evident, respectă toate ordonanțele militare”, a spus presedintele.

„Stați acasă, altfel, după sărbători, vom avea înmormântări”, a adăugat președintele.

Citeste si: E oficial! Decretul privind prelungirea stării de urgenţă, publicat în Monitorul Oficial

Ce prevede acordul încheiat de Minsiterul de Interne și Biserica ortodoxă pentru noaptea de Înviere

Ministrul Marcel Vela a făcut precizări, marți seară, despre cum va fi distribuită Lumina de Înviere.

”Distribuirea luminii se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică existente aflate în misiune începând cu ora 20:00.

Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei respectând regulile de distanțare socială, să fie evitată formarea grupurilor mai mari de 3 persoane. În zonele carantinate, sfânta lumină va fi dusă cu autorul personalului MAI de la centrele episcopale la parohii.

În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților și voluntarilor.

Echipajele care acționează în posturile fixe cât și cele de la punctele de frontieră vor oferi sfânta lumina personelor aflate în trafic sau celor care tranzitează frontiera”, a declarat Marcel Vela, ministrul de Interne.

foto: Facebook Arhidieceza Romano-Catolica Bucuresti

Galerie foto  Urmatorul articol
Citește și:

Alexandru Rafila, anunt despre pandemie in Romania: "14.000 de cazuri noi" - Cand se va incheia starea de urgenta

Va lipsi mielul de pe masa de Paște? Ce spun autoritățile despre carnea care se consumă cel mai mult în perioada Sărbătorilor de Paște

Pot să ascult slujba de Înviere din mașină în fața bisericii? Răspunsul autorităților

Veste bună pentru pensionari. Este vorba despre majorarea pensiilor

Caz revoltător în Ploiești. O femeie de 45 de ani a murit după un avort. Medicul vinovat a încercat să cumpere tăcerea familiei: „Ce să facă bre cu banii? Mie dă-mi-o sănătoasă”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies