Starea de alertă a adus haos în trafic. Piețele au fost luate cu asalt

Prima zi a stării de alertă ne-a găsit pe mulţi ieşiţi din case. Au crescut valorile de trafic pe principalele bulevarde iar pieţele au fost asaltate. Putem pleca şi din localitate, dar numai cu o declaraţie pe proprie răspundere şi nu în vacanţă. Cât despre amenzi, acestea se aplică abia de luni.

Autor: R.B.

Bulevardele din Bucureşti au fost la fel de aglomerate ca într-o zi obişnuită. Cele 2 benzi de pe fiecare sens nu au fost suficiente. Oamenii parcă vor să îşi ia revanşa pentru ultimele 2 luni în care au stat în case. De vineri, deplasarea în localitate se face fără declaraţie pe proprie răspundere.

În Capitală, călătorii de la metrou au fost întâmpinaţi, dimineaţă, de agenţi de la poliţia locală.

Masca de protecţie este obligatorie în spaţiile închise şi în mijloacele de transport în comun.

Controale au fost făcute şi în interiorul staţiilor!

Citeste si: Hemoroizi externi – cauze si metode de tratament

În subteran, un set de 5 măşti reutilizabile costă 26 de lei. Poliţiştii au fost prezenţi în număr mare la Gara de Nord. Însă doar le-au dat îndrumări călătorilor.

Cei care ies din localitate trebuie să compelteze o declaraţie pe proprie răspundere. Pe lângă motivele valabile în ultimele 2 luni, au apărut câteva categorii noi. Putem ieşi din oraş pentru a practica sporturi individuale, pentru o programare la un centru de tratament sau pentru un eveniment familial.

Citeste si: Mediaș: Au găsit cadavrul unei femei în casă, după ce vecinii au dat-o dispărută. Fiul femeii s-a spânzurat când polițiștii au ajuns la fața locului

Atenţie: amenzile intră în vigoare de luni şi ajung până la 15 mii de lei.

Restaurantele şi centrele comerciale de peste 15 mii de metrti pătraţi rămân închise. Nu putem merge la cinematograf şi nici la slujbă în interiorul bisericilor. În perioada starii de alerta sunt permise slujbele în curtea lăcaşurilor de cult şi vizitele la cimitir.

În schimb, tereasele ar putea fi deschise după ce apar toate normele legale.

Deja funcţionează restraurantele în regim take away. Magazinele din mall uri cu ieşire la strada au şi ele verde de la autoritaţi. Putem merge inclusiv în parcuri şi grădini publice. Însă locurile de joacă rămân închise.

Citeste si: Ludovic Orban: „Guvernul va lansa o campanie de informare privind măsurile care trebuie respectate”

La 14 ore de la instituirea stării de alertă, toţi am fost înştiinţaţi de această decizie prin sistemul ROALERT.

S-a strecurat însă şi o greşeală. Cei care au gândit textul au rebotezat coronavirusul cu un alt nume. Însă nu e de glumă. Pericolul e în continuare uriaş, aşa că trebuie să respectăm cu stricteţe distanţarea socială!

Distribuie pe:
Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Nicole Cherry, mireasă? Artista s-a dat singură de gol, iar fanii au felicitat-o imediat

Cel mai murdar loc din supermarket. Ce trebuie sa eviti cand mergi la cumparaturi

|GALERIE FOTO. O profesoară sexy concediată pentru postările de pe OnlyFans face chetă ca să-și plătească avocatul. „Aproape fiecare profesor are o a doua slujbă”

Adrian Despot, despre momentul viral de acum 15 ani. Motivul pentru care s-a enervat teribil: „Marea mea durere se revărsa fix împotriva lipsei de profesionalism a oamenilor din...

Un tânăr român a rămas paralizat după ce a fost bătut de 16 oameni în Spania

„Din folclorul ăsta autentic nu pot plăti ratele.” Nicoleta Voicu vrea să iasă la grevă! Vedeta este revoltată din cauza taxelor și cheltuielilor

Un nou scandal este pe cale să izbucnească între Andreea Bălan și George Burcea! Procesul o poate lăsa pe vedetă fără sute de mii de euro

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies