
kanald.ro
Vedete
În urma unei discuții telefonice cu tatăl său, Daniel Onoriu a postat un mesaj plin de durere pe rețelele de socializare.
Daniel Onoriu atrage atenția din ce în ce mai mult asupra sa în ultima perioadă. De când a ieșit din spital, pilotul de curse a întâmpinat noi probleme, de data aceasta în plan personal. Soția sa, Isabela, l-a părăsit, urmând să aibă loc divorțul. De când a anunțat în mediul online că este bărbat singur, Daniel Onoriu continuă să facă nenumărate declarații despre viața sa, dar și despre, iată, tatăl său.
Admiratorii lui Daniel Onoriu nu pot să nu observe că pilotul de curse este din ce în ce mai schimbat, sugerându-i chiar să ia legătura cu un psiholog pentru a-i oferi ajutor de specialitate.
De ceva vreme, Daniel Onoriu a început să scoată la iveală în mediul online suferințele sufletești din prezent, dar și pe cele din copilărie, care au legătură cu tatăl său. Pilotul de curse a scris un mesaj pe Instagram, pe care l-a șters ulterior, în care a mărturisit că tatăl său nu a apreciat niciodată performanțele pe care le-a atins în cariera sa și că este hotărât să facă tot posibilul să-l facă să fie mândru de el.
În finalul mesajului, Daniel Onoriu a menționat că nu va mai avea de gând vreodată să vorbească cu cel care i-a dat viață.„Fraților! L-am sunat pe tata acum câteva minute să-i citesc mesajele voastre uluitoare care m-au copleșit! Și? În loc să se bucure de bucuria mea a sărit să mă certe și...
Același om se lua de mine când aveam 7 ani pentru că opream motorul olcitului lui! Eram și eu mic, aveam 7 ani! Am suferit atât de tare încât simt și acum la 44 de ani suferința copilăriei mele!
Tot el m-a ambiționat și am devenit cel mai mare pilot al României și cel mai mare șofer de stradă și pe două și pe 4 roți!
Îți mulțumesc, tată, dar mă doar să nu apreciezi nimic din ceea ce fac și îți jur că din seara asta nu mai vorbesc cu tine niciodată în viața mea.
Îți jur pe viață, tăticule, că o să devin și campion european de Coastă ca să bat toate recordurile din lume!
Uite așa, ca să îți demonstrez că sunt nr 1 și poate atunci o să fii și tu mândru de mine. Că am fost multiplu campion național în motociclism, automobilism și karting nu se pune, nu?
Fanii mei, să-i transmiteți și voi un mesaj tatălui meu! Vă rog!
Sunt supărat și trist de mor!
Costel Onoriu îl cheamă pe tata, cel mai bun contrabasist.
Eu te iubesc mult, tatăl meu”, este unul dintre multele mesaje pe care Daniel Onoriu le postează pe rețelele de socializare în ultimele zile.