
kanald.ro
Stiri
O femeie proaspă căsătorită din India a murit în timp ce încerca să își facă un selfie alături de familie.
Femeia proaspăt căsătorită era în vacanță cu familia ei, când au intrat într-un baraj și încercau să își facă o fotografie pentru a o posta pe rețelele de socializare.
Mireasa mai era alături de cinci persoane și se țineau de mână în timp ce stăteau în apă până la mijloc, informează BBC. La un moment dat unul dintre ei a alunecat și i-a tras peste toți după el. Soțul femeii a reușit să o salveze doar pe sora lui, însă ceilalți au sfârșit înecați.
Poliția a recuperat cadavrele și urmează să se facă o autopsie.
Conform BBC, India este una dintre țările cu cea mai ridicată rată a decesurilor produse în timpul unor încercări de a face selfie-uri.
În 2017, oficialii statului Karantaka au inițiat o campanie de conștientizare în fața pericolelor pe care le pot provoca fotografiile. Campania se intitula „Selfie-urile pot ucide” și a fost implicată după moartea unor studenți.