
kanald.ro
Stiri
Trupul unui tânăr de 18 ani a fost scos astăzi din lacul Marghiloman, aflat în municipiul Buzău, după ce un trecător a sunat la 112.
Un telefon la 112 anunța că un cadavru a fost văzut pe lacul Marghiloman din Buzău.
Citeste si: S-a aflat după autopsie. De ce a murit Ana Maria, tânăra mămică din Brăila, la o lună după naștere
La fața locului a sosit un echipaj al pompierilor care au scos trupul neînsuflețit din lac care zăcea de mai multe zile sub un pod. Când s-au uitat mai atent, pompierii au observat că trupul era al unui băiat de 18 ani bătut și lovit puternic în zona capului.
Potrivit administratorilor domeniului Marghiloman, apa din lac nu depășește 1.5 metri adâncime.
„Nivelul apei este mic, cadavrul a fost repede scos la mal şi predat unui echipaj SAJ, dar, din păcate, tânărul era decedat”, a precizat sursa citată.
Tânărul avea documentele asupra sa, ceea ce a dus la identificarea sa rapidă. Se pare că este vorba despre un buzoian născut în iunie 2001, care locuiește la un bloc din cartierul Dorobanți.
Cadavrul fost predat echipajului de la Serviciul de Medicină Legală, care l-a transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei. Oamenii legii au deschis o anchetă criminalistică și urmează să elucideze misterul morții băiatului, notează Reporter Buzoian.ro.