
kanald.ro
Stiri
Augustin Viziru, concurent în echipa “Faimoșilor” în cadrul celui mai tare show tv al momentul, “Survivor România”, s-a întors în țară, iar WOWbiz.ro vă prezintă primele imagini de la sosirea actorului pe aeroportul Henri Coandă din Capitală.
Zâmbitor, în ciuda accidentării teribile de care a avut parte, Augustin a susținut că i-a rămas gândul la colegii săi de echipă, rămași să lupte pe trasee și să supraviețuiască în jungla dominicană.
Vestea că Augustin este nevoit să părăsească, din motive medicale, competiția a venit ca un șoc pentru concurenții de la Survivor România care își făceau planuri să îl propună spre eliminare, la “Consiliu”.
Concurenții de la Survivor România au avut parte de o veste tristă după înfrângerea de marți seară.
După ce au pierdut lupta pentru imunitate, echipa Faimoșilor a fost nevoită să aleagă un concurent care să plece acasă. Strategia lor era să îl aleagă pe Augustin pentru că nu ar mai fi putut continua competiția, fiind rănit la picior.
Augustin Viziru a părăsit competiția cu lacrimi în ochi și în aplauzele tuturor concurenților, însă înainte de a pleca le-a dat câteva sfaturi colegilor din echipa Faimoșilor.
„Cu cât sunteți mai relaxați și atenți la detalii. Oni, știi foarte bine cine ești, lasă nervii deoparte că atunci o să dai randament mult mai mare. Lino, ce o să faci de acum, o să te definească ca om în viață. Să ai mare grijă de voi. Să aveți grijă mare de voi. Să aveți grijă unii de ceilalți. Să nu uitați că este un joc, să vă distrați, să vă simțiți bine. Când e cazul o să fie și nervi, dar vă doresc baftă și să vă îndepliniți obiectivele fiecare.”
Medicii au decis ca Augustin Viziru să nu continue Survivor România și că trebuie să facă niște tratamente pentru a se vindeca. Colegii lui de echipă au fost foarte triști în momentul în care au aflat această veste, pentru că asta ar însemna să nominalizeze un alt concurent care să plece acasă.
„Pentru cei de acasă, nu îmi cer scuze că nu e în firea mea, dar pot să spun că îmi pare rău că nu am reușit să le arăt celor care mă urmăresc de atâta timp că se poate face orice pe lumea asta. Și eu am venit aici cu așteptări foarte mari, nu în ideea de a câștiga, de a fi faimos. Știu că sunt mulți copii care ne urmăresc și voiam să fiu un model pentru ei toți pentru că viața mea s-a schimbat radical în ultima vreme că îmi voi întemeia o familie când ajung acasă și mă însor, o să am și un copilaș. Singurul meu obiectiv era să fiu un model pentru copilul meu și atunci mă gândeam că dacă pot fi pentru copilul meu, de ce să nu fiu și pentru alți copii.”, a mai adăugat Augustin Viziru.
„Cine e tata de fată!”, a exclamat Ruby, semn că ea știa că iubita lui Augustin Viziru este însărcinată și aștepată o fetiță.