
kanald.ro
Vedete
Petrică Mițu Stoian a fost comemorat cu câteva zile înainte să se împlinească un an de la decesul acestuia.
Petrică Mîțu Stoian s-a stins din viață pe 6 noiembrie 2021. Regretatul interpret de muzică populară a fost plâns de toți cei care l-au apreciat și i-au ascultat cu pasiune muzica.
Cu adevărat îndurerată după moartea artistului este familia acestuia. Cele două surori ale interpretului i-au organizat pomana marelui cântăreț.
Petrică Mițu Stoian a fost comemorat cu câteva zile înainte să se împlinească un an de la decesul acestuia.
Regretatul artist s-a stins din viață la un spital din Reșița, în urma unui stop cardiorespirator. Cu puțin timp înainte de deces cântărețul se infectase cu temutul COVID19.
După moartea artistului s-a iscat un scandal între familia acestuia și impresarul cântărețului de muzică populară, Doru Gușman. Neînțelegerile dintre cele două părți au mers până acolo încât s-a vorbit despre organizarea a două evenimente comemorative, și asta pentru că familia interpretului nu ar fi vrut ca la pomană să fie prezente anumite persoane din cercul de prieteni al lui Petrică.
Iată că, chiar dacă mai sunt câteva zile până în data în care se împlinește concret un an de la trecerea lui Petrică Mîțu în neființă, familia sa a organizat deja pomana, și nu a fost una deloc mică.
La comemorarea cântărețului de muzică populară au luat parte peste 150 de persoane. Evenimentul a avut loc la Isverna, localitatea care însemna mult pentru regretatul artist. Slujba de pomenire a fost oficiată de 6 fețe bisericești.
„Maria este acum în Austria, la fiica sa. I-am făcut pomana de un an lui Petrică weekend-ul care a trecut la Isverna. Au fost prezente în jur de 150 de persoane, 6 preoți. A fost frumos! Pot să vă zic că o să fie și alte evenimente în memoria lui în perioada următoare. Acum vă rog să mă scuzați, nu aș vrea să mai dau mai multe detalii. La revedere”, a declarat un apropiat al familiei artistului, pentru Click!