
kanald.ro
Victor Slav și Anda Adam
Vedete
Prezentatorul TV a dezvăluit că nu are nicio problemă cu faptul că filmează în cadrul aceleiași emisiuni cu fosta lui iubită.
Victor Slav și Anda Adam au format un cuplu timp de mai mulți ani. Odată cu despărțirea, cei doi au ales să-și refacă viețile lângă alte persoane, însă se pare că între ei nu au existat niciodată divergențe, în momentul separării. Acum, după 9 de când și-au spus adio, blondina și prezentatorul TV nu au nicio problemă să lucreze în cadrul aceluiași proiect, pentru că au rămas în relații bune.
Revenirea lui Victor Slav în platoul "Bravo, ai stil!" a luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales că fosta lui iubită, Anda Adam, este una dintre concurentele noului sezon.
Victor Slav
Asaltat cu sute de mesaje primite de la cei de acasă, prezentatorul TV a decis să lămurească situația legată de artistă, dar și să explice care este relația lor actuală, la 9 ani de la despărțire: "Nu ştiu de ce mă întreabă toată lumea acest lucru. Mie mi se pare ceva firesc, suntem doi oameni care au încheiat o relaţie acum nouă ani şi nu este nimic neobişnuit nici din punctul meu de vedere, nici din punctul ei de vedere. A fost o despărţire amicală şi fiecare are viaţa lui.", a declarat Victor Slav, pentru clickpentrufemei.ro.
Anda Adam
Victor Slav a primit un rol important în cadrul show-ului stilistic de la Kanal D, odată cu reîntoarcerea Ilincăi Vandici. Pe lângă faptul că este co-prezentator, acesta are dreptul de a oferi și bonusuri concurentelor "Bravo, ai stil!", care să le ajute în clasament: "Voi ține cont de mai multe aspecte când notez concurentele: de postură, de ținută, de discuțiile din culise, de toată prezentarea din platoul emisiunii.
Toate acestea se reflectă într-o steluță bonus în edițiile săptămânale. În Gale, voi avea două puncte bonus de oferit unei singure concurente sau le voi împărți pentru două concurente care mi-au atras atenția în sensul cel mai bun."