
kanald.ro
Corneliu Bibi Ionescu
Actualitate
Basistul și fondatorul trupei "Sfinx" a încetat din viață în urmă cu puțin timp.
Lumea muzicii este în doliu. Corneliu Bibi Ionescu, cel care a pus bazele celebrei trupe "Sfinx", a decedat în urmă cu puțin timp. El a fost singurul membru care nu a părăsit formația până la destrămarea ei.
Vestea că Bibi Ionescu s-a stins din viață a căzut ca un trăsnet peste colegii lui de breaslă și peste cei apropiați: "Am aflat astăzi vestea tristă că ne-a părăsit Corneliu „Bibi” Ionescu", scrie andreipartos.ro. Corneliu Bibi Ionescu s-a născut în 1945.
Corneliu Bibi Ionescu, alături de Manea Mihai-Croco
El a fost fondatorul și basistul trupei "Sfinx", formație din care a făcut parte neîntrerupt, de la înființare și până în momentul în care s-a destrămat: "Povestea formaţiei SFINX începe cu trei liceeni: Corneliu Bibi Ionescu, Octav Zemlicka şi Cristian Valica, care se
Corneliu Bibi Ionescu
Cariera lui Corneliu Bibi Ionescu a luat o întorsătură neașteptată după ce trupa "Sfinx" s-a destrămat. Artistul a intrat în domeniul afacerilor și a pus pe picioare o firmă care se ocupa cu sistemele de amplicare a sunetelor. Într-un interviu mai vechi, artistul povestea cum ajunsese să îi construiască prima chitară lui Dan Aldea, liderul formației "Sfinx": "Toți ceilalți făcuseră Conservatorul, dar eu eram de formație inginer.
A contat foarte mult momentul. Când ne-am luat pe urmă un Korg, deja nu mai conta, nu mai impresionam pe nimeni… (…) Ştiu totul și despre amplificatoare, sunt împăratul lor… în locul fundurilor de plastic la tobe foloseam piele de capră, sub care ţineam becuri aprinse pentru a le păstra calde, să nu se dezacordeze. (…) Cum construiam o chitară? Mai întâi mergeam la un lutier cu un grif şi cu restul, apoi aplicam dozele, făcute tot de mine din magneţii extraşi din tuburile cinescop ale televizorului – ieşeau nişte doze ca de Stratocaster.
Trupa Sfinx
Ca să aflu cum se face, mergeam la Biblioteca Naţională, la secţia de Periodice, ceream «Revue du Son» şi aşa, pas cu pas, m-am lămurit cum se construiesc toate. (…) Era foarte problematic atunci să ai instrumente. Eu i-am construit lui Dan Aldea prima chitară, la care am folosit o doză adusă din RDG. Dan era genial prin felul în care ştia cum să se folosească de toate imperfecţiunilor sculelor…", spunea fondatorul trupei "Sfinx", într-un interviu publicat de andreipartos.ro.