kanald.ro
Petrică Mîțu Stoian a murit din cauza unor complicații post-COVID
Petrică Mîțu Stoian a murit din cauza unor complicații post-COVID
Vedete
Adriana Bahmuțeanu, bună prietenă cu Petrică Mîțu Stoian, lansează o ipoteză explozivă, legată de moartea îndrăgitului interpret.
Adriana Bahmuțeanu a fost o bună prietenă a lui Petrică Mîțu Stoian încă de pe vrema când aceasta conducea Etno TV și îi organiza acestuia primul eveniment de amploare la Sala Palatului. Vedeta spune că vestea morții lui Petrică Mîțu Stoian a șocat-o pur și simplu, mai ales că a vorbit recent cu acesta.
”Știam că Petrică are unele probleme de sănătate și că suferă cu inima dar nu știam că are fibrilații atriale.
Fosta doamnă Prigoană spune însă că nu este exclus ca în cazul morții lui Petrică Mîțu Stoian să existe și o culpă medicală, în condițiile în care acesta ar fi ajuns la spital cu supradoză de anticoagulante și septicemie.
”Din câte știu, Petrică a fost mutat de la o clinică privată la spital pentru că scuipa sânge și avea o supradoză de anti-coagulante prescrise pentru fibrilații în tratamentul post-COVID. Dar, fiind internat, tratamentul nu și-l administra singur, nu? În condițiile astea, nu putem exclude o culpă medicală sau chiar un malpraxis! Ar trebui să aflăm dacă nu cumva i s-a greșit doza de anticoagulant sau tratamentul, în general. Vorbim de un om care a mers la o clinică să scape de problemele post-COVID și a murit brusc, el nemaifiind bolnav de COVID. Întrebarea e, de ce a murit Petrică Mîțu Stoian?”, a mai spus Adriana Bahmuțeanu.
Și Niculina Stoican a dezvăluit pentru WOWbiz.ro că tratamentul urmat de Petrică Mîțu Stoian i-a agravat problemele pe care le avea deja.
”Fiind la spital spera până în ultima clipă că totul va fi bine. Avea probleme cu inima și acest tratament se pare că i-a declanșat ceva sau i-a agravat probleme cu inima pe care le avea. Nu știu din ce motive s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Avea și probleme cu coagularea sângelui”, a spus Niculina Stoican pentru WOWbiz.ro.
Petrică Mîțu Stoian a murit sâmbătă, după ce fusese internat la secția ATI a Spitalului de Urgență Reșița. Bărbatul se lupta cu o bronhpneumonie post-COVID cu stare septică, iar Cosmin Librimir, director medical al SJU Reșița a dezvăluit pentru Reper24 că acesta tușea cu sânge, fiind supradozat cu anticoagulante.
„Petrică Mâțu Stoian este un pacient post covid; după covid există un sindrom long covid, așa se numește, în care pacienții suferă diferite afecțiuni destul de severe, în principiu pe hipercoagulabilitatea dată de acest virus. Poate să facă de la accidente vasculare cerebrale, infarct, ischemie de membre, pe lângă ce se știu de ceața creierului și alte lucruri.
Pacientul avea fibrilație atrială, adică inima îi bătea neregulat dar cu un ritm ridicat. Are și insuficiență de valvă mitrală și erau toate motivele sa facă cheaguri, din cauza bolii fără covid. Lua tratament anticoagulant, dar din cauza faptului că a făcut o bronho-pneumonie post Covid a intrat în stare septică și atunci totul se dereglează destul de aspru.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
La clinica privată unde era internat a observat că scuipă sânge, a chemat ambulanța și a fost adus la UPU Reșița. Pentru că avea saturație de oxigen mică s-a încercat să i se pună mască dar pentru că nu a suportat-o a fost transferat pe secția de ATI și a fost intubat”, a explicat medicul cu câteva ore înainte ca artistul să moară.
Din informațiile apărute în presă reiese că interpretul a decedat după ce speticemia s-a generalizat iar starea lui Petrică Mîțu Stoian a devenit critică, medicii nemaiputând să-l salveze.