Anda Adam și soțul ei

Vedete

Anda Adam și Joseph, decizie radicală după nuntă: ”Îmi va folosi pe scenă” Compromisul făcut de el pentru un viitor strălucit

Anda Adam și Joseph nu au ținut cont de ce spune tradiția, ci s-au gândit la viitor. Acum el poartă numele ei de familie.

Anda Adam și Joseph s-au găsit după ce fiecare a divorțat și a devenit părinte, iar din anul 2021 spun că trăiesc cea mai intensă poveste de iubire.

Motiv pentru care în urmă cu un an au și decis să se căsătorească. În secret, cei doi au făcut cununia civilă, aflându-se totul abia după ce au semnat certificatul de căsătorie.

Citeste si: Ce s-a întâmplat cu directoarea medicală a Spitalului Județean de Urgență Buzău, de fapt? Se au în vedere mai multe ipoteze în ceea ce privește cauza decesului său subit! "Au început audierea martorilor!"- kfetele.ro

Citește și: Anda Adam și Yosif Mohaci fac nuntă! Fanii au avut o surpriză când au aflat cine vor fi nașii celor doi?: „Vom fi alături de ei”a

Au decis în favoarea unui viitor mai benefic

Iar la anul, așa cum au plănuit, vor face o nuntă mare și cununia religioasă, căci își doresc să devină o familie și în fața lui Dumnezeu.

Până atunci, însă, au planuri mari profesionale, tocmai de aceea, la cununia civilă nu au ținut cont de o tradiție ce este pusă în practică mai mereu de români.

Citeste si: Andreea Mantea a rămas ȘOCATĂ de gestul Liei față de Robert! Prezentatoarea a interogat-o imediat: „Vreau să înțeleg de ce ai simțit nevoia...”???????? Cu toții au fost uimiți de ce a putut să facă tânăra! Nici prin minte nu le-ar fi trecut că ar putea fi- kanald.ro

Concret, artista nu a luat numele soțului după căsătorie, ci situația a stat total invers. Anda Adam spune că ea s-a gândit prima la această variantă, iar Joseph nici nu a stat pe gânduri.

Bărbatul a acceptat din prima și nu regretă, căci, așa cum spune cântăreața, îl ajută în noua carieră pe care a pornit.

Iar pe lângă faptul că-l face cunoscut, pentru că planurile de viitor sunt mari, ei cred că numele îi va și propulsa în afaceri, căci este deja cunoscut la scară largă.

Anda Adam și soțul ei [Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Mă, cârcotașilor” Anda Adam nu a mai suportat și a răbufnit pe rețelele de socializare. Cum le-a răspuns artista celor care au criticat-o că s-a îngrășat

Citeste si: Ce s-a întâmplat cu directoarea medicală a Spitalului Județean de Urgență Buzău, de fapt? Se au în vedere mai multe ipoteze în ceea ce privește cauza decesului său subit! "Au început audierea martorilor!"- kfetele.ro

Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro

Citeste si: VIDEO Nimeni NU CREDEA că Filip e în stare de așa ceva: "Sunt șocată să văd că a acționat așa". Lia aproape că a căzut din picioare. Concurenta din Casa Iubirii a tresărit toată și nu știa ce să facă. Cei din jur nu au știut dacă să intervină - radioimpuls.ro

"Da, el mi-a luat numele. Noi ne-am gândit, cumva în acest context, pentru faptul că el și-a început cariera în zona aceasta a filmului, că are o rezonanță mai bună și este un nume mai potrivit pentru un actor. Atunci, împreună ne-am gândit că Joseph și Adam chiar sună a nume de actor. Și am spus: Ok, facem invers. Iar el a spus: Ok, iau eu numele tău, pentru că imi va folosi pe scenă. Avem și multe alte proiecte pe care le vom derula și vă vom da detalii despre mai multe lucruri care se vor întâmpla la anul. Joseph Adam mi s-a părut chiar un nume de scenă cu care el va putea merge mai departe într-o carieră cu adevărat în zona cinematografiei.", a declarat Anda Adam, conform Spynews.

De cealaltă parte, soțul artistei spune că nu doar că îl va ajuta pe viitor faptul că a luat numele Andei, dar este bucuros și că sună foarte bine alături de prenumele său. Așa, crede el, are deja un nume de scenă foarte bine ales. 

"Suntem un cuplu modern. Nu păstrăm istoria sau obișnuințele care sunt peste tot. Anda este o persoană cunoscută și am decis să iau numele ei. Merge bine cu Joseph", a declarat și Joseph Adam.