
kanald.ro
Actualitate
Mihai Covaşă este profesor universitar la o facultate de medicină din California. Românul spune că nu înţelege de ce sunt oameni care nu cred în existenţa noului coronavirus, deși acesta a ucis peste 500.000 de oameni în întreaga lume.
Sursa foto: Adevarul.ro
Mihai Codașă este un cercetător în domeniul nutriției umane. Românul s-a născut în județul Suceava, la Rădăuți,arată Adevarul.ro
De mai bine de șapte ani, în paralel cu activitatea academică şi de cercetare pe care o desfăşoară în SUA, Mihai Covaşă a preluat conducerea Departamentului de Sănătate din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” pentru a-l dezvolta.
Mihai Codașă a declarat că nu poate înțelege scepticismul unor peroane care nu vred în existența COVID-19. „Sora mea este acum internată la spitalul Rădăuţi cu COVID-19, cumnatul meu, de la o altă soră, a murit de COVID-19 în urmă cu câteva zile. Sunt mai mult de jumătate de milion de morţi la nivel mondial. SUA are peste 130.000 de morţi, de trei ori mai mulţi decât au avut în războiul din Vietnam.
Profesorul arată că oamenii din lumea medicală au făcut eforturi foarte mari pentru a salva vieți în timpul pandemiei, iar unii dintre ei chiar au clacat, luându-și viața.
„Pentru a nu ucide economia trebuie să învăţăm să trăim cu acest virus.
Profesorul Covaşă a dat o mână de ajutor atunci când, la Suceava, a izbucnit primul focar de COVID-19 din România.
Departamentul de Sănătate de la USV pe care-l coordonează a amenajat primul laborator de depistare a noului coronavirus din judeţul Suceava, la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou". În plus, cercetătorul a asigurat şi resursa umană, pentru că unitatea medicală nu avea specialişti ca să facă analizele.
„Un laborator de genul acesta se face în luni de pregătire pentru a fi pus în funcţiune.
Noi am reuşit să facem lucrul acesta într-o săptămână. Ne-am implicat pentru că Suceava nu avea laborator, testele se duceau la Iaşi, iar rezultatele se primeau şi peste o săptămână. Am început în faze aglomerate să facem peste 200 de teste/zi”, a mai spus Mihai Covaşă, pentru Adevărul.ro. Profesorul este de părere că până la sfârşitul acestui an va exista un vaccin anti-COVID-19.