Cifre șocante. A apărut numărul real al victimelor de Coronavirus din China
În ciuda faptului că epidemia de coronavirus nu mai reprezintă un pericol pentru China, în ultima perioadă au început să apară fel și fel de păreri despre o posibilă mușamalizare a situației.
După ce pandemia a fost stopată în China, au început să apară nenumărate păreri. Localnicii din Wuhan, orașul în care a fost raportat primul caz de îmbolnăvire cu COVID-19, susțin că autoritățile de la Beijing ascund intenționat adevărul despre efectele create de acest virus.
Se pare că localnicii oraşului Wuhan și-au făcut propriile calcule, iar potrivit acestora, coronavirusul ar fi ucis cel puţin 42.000
de chinezi până în momentul de față. În schimb, autorităţile susţin că sunt doar 3.200 de victime la nivel naţional.
Probabil foarte mulți se întreabă pe ce se bazează aceste persoane în momentul în care fac astfel de estimări. Ei bine, ei primesc cel puțin 500 de urne funerare cu cenușa rudelor sau a persoanelor apropiate, de la șapte firme de pompe funebre. Asta i-a condus, astfel, spre o cifră mai mult decât sumbră: 3.500
decese la fiecare 24 de ore, respectiv un total de 42.000 de morți.
Mai mult decât atât, autoritățile i-a anunțat pe localnicii din Hankou, Wuchang şi Hanyang că vor primi urnele cu cenușa celor dragi înainte de 5 aprilie, iar acest lucru ar putea însemna un număr şi mai mare de victime ale Covid-19.
Ce i-a condus pe localnici către aceste estimări?
Există informații potrivit cărora, în Hubei, cea mai afectată zonă din China, localnicii care au certificate verzi, adică au fost testaţi negativ, au primit permisiunea de a se deplasa în afara focarului pentru prima dată de la 23 ianuarie.
Dar, acest lucru nu înseamnă că restricţiile privind circulația în interiorul și în afara provinciei Wuhan au fost dezactivate. Autoritățile au anunțat că ele rămân în vigoare cel puţin până la data de 8 aprilie.
pacient chinez infectat cu coronavirus
„Numărul victimelor prezentat de oficiali nu poate fi real, pentru că incineratoarele au funcționat non-stop. Cum e posibil să fie atât de putini oameni care au murit?”, a declarat Zhang, un locuitor din Wuhan, pentru RFA.
„Poate că autorităţile publică treptat cifrele reale, intenţionat sau nu, astfel încât oamenii să accepte realitatea treptat”, a spus un alt localnic.
Italia și SUA au depășit China la numărul de îmbolnăviri
O sursă din apropierea autorităţilor din Hubei a afirmat faptul că mulţi chinezi au decedat în propriile case, fără a fi oficial diagnosticaţi cu virusul care face ravagii la nivel mondial.
Sursa menționată mai sus a mai spus că nu este exagerat numărul de 28.000 de chinezi incineraţi în ultima lună, în contextual în care atât Italia, cât și SUA au depășit China la numărul de îmbolnăviri cu virusul care a infectat 664.695 de persoane la nivel mondial și peste 30.000 de morți.
Italia a raportat până în prezent peste 97.000 de cazuri și peste 10.000 de morți, iar SUA 137.294 de cazuri și peste 2.000 de decese, informează Daily Mail.