kanald.ro
Vedete
Cornel Galeș, din nou la tribunal cu frații Sfetcu! Cum s-a ajuns la o asemenea situație
Deși Cornel Galeș a murit pe 1 decembrie anul trecut, bărbatul încă este citat prin tribunale în calitate de pârât.
Deși Cornel Galeș a murit pe 1 decembrie anul trecut, bărbatul încă este citat prin tribunale în calitate de pârât. Fostul soț al Ilenei Ciuculete a murit înainte ca justiția să-și spună ultimul cuvânt în ceea ce privește moștenirea artistei. Pe fond, frații Sfetcu au reușit să anuleze actul de succesiune încheiat inițial și să obțină o decizie prin care urmau să primească câte 34.000 euro fiecare, dar și 6.000 lei din drepturi de autor.
Suma de 68.000 euro provenea din vânzarea casei în care Galeș a locuit cu Ciuculete, tranzacție care s-a efectuat când interpreta încă mai trăia. Cornel a susținut la proces că nu mai dispune de acești bani, pentru că aceștia au fost cheltuiți pe tratamentele Ilenei.
Dacă există deja un proces pe rolul Tribunalului București, privind moștenirea Ilenei Ciuculete, în care frații Sfetcu, Mugurel și Cristi, se judecau cu Cornel Galeș, pe 1 aprilie, la Tribunalul Craiova, urma să fie înfățișare într-un alt proces conex, tot legat de moștenire, dar în care Cristi Sfetcu apărea ca fiind cel care i-a dat în judecată pe Cornel Galeș, însă și pe fratele său, Mugurel! Judecătorii au amânat decizia pe motiv de pandemie, toate procesele care nu necesită urgență suferind același tratament,